Bancă Comercială Română (BCR) a depăşit pragul de 10.000 de credite acordate prin programul Prima Casă (Prima Casă 1 şi Prima Casă 2), volumul finanţărilor acordate până acum depăşind 420 milioane euro, noteaza agentia NewsIn.

sursa foto:bloombiz.roBCR a demarat creditarea prin programul Prima Casă la începutul lunii august 2009. Până în prezent, cele mai multe credite prin programul Prima Casă au fost acordate în Bucureşti - peste 3.000 de credite în valoare de peste 150 milioane euro, Transilvania - peste 2.000 credite în valoare de peste 70 milioane euro şi Banat şi Crişana - peste 1.500 credite în valoare de peste 50 milioane euro, se arată în comunicat.

Potrivit băncii, o serie de unităţi BCR au finanţat, individual, prin programul Prima Casă echivalentul unor complexe rezidenţiale de mărime medie.

În cadrul primei etape a programului (Prima Casă 1), valoarea medie a unui credit acordat de către BCR a fost de aproape 41.200 euro, iar 1.550 de credite au fost acordate la valoarea maximă permisă de lege în cadrul programului, 57.000 euro. Valoarea medie cea mai ridicată a fost în Bucureşti (49.500 euro), iar cea mai scăzută în regiunea sud-vest / Oltenia (36.300 euro).

 


23 August 2010