Datele preliminare ale programului arată că au fost acordate numai 5 credite pentru construcţia de locuinţe de la zero.

15933-cosntructii444444444444_05000000.jpgŞi asta în condiţiile în care au fost acordate credite garantate de stat unui număr de 16.000 de persoane. Reprezentanţii Fondului de Garantare susţin că de vină este lipsa de interes a solicitanţilor de credit. 12 bănci au semnat convenţiile cu Fondul de garantare pentru a putea da împrumuturi prin Prima casă 2.

În cazul asocierii mai multor persoane pentru construirea de locuinţe noi, plafonul de garantare a fost de 75.000 de euro pentru fiecare persoană, în timp ce pentru particulari a fost de 70.000 euro.

Cu o luna înainte să expire termenul pentru care au fost alocate cele 700 mil. euro pentru programul guvernamental "Prima Casă 2", a fost acordat doar un singur credit pentru construcţia unei case de la zero.

Faţă de prima etapă, în 2010, Guvernul a extins programul în mod explicit pentru stimularea pieţei construcţiilor şi nu numai a agenţiilor imobiliare sau a băncilor, dar din acest punct de vedere, programul s-a dovedit a fi un eşec, spun firmele de construcţii.

Prin programul Prima Casă au fost acordate 30.500 de garanţii, ceea ce înseamnă la fel de multe locuinţe vândute. În medie, aproximativ 80-83 de procente din valoarea creditelor sunt garantate, ceea ce înseamnă că valoarea împrumturilor se apropie de 1,7 miliarde de euro. Nici macar targurile de imobiliare din acest an nu au reusit sa atraga prea multi cumparatori.


Sursa

6 January 2011