Peste 600.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri sunt în construcţie în Bucureşti. Însă doar 4% sunt preînchiriaţi.Aproape un sfert din birourile aflate în construcţie acum vor rămâne neocupate în primul trimestru al anului viitor, din cauza scăderii cererii de noi clădiri.

sursa:jurnalul.roDezastrul pentru dezvoltatori ar fi fost şi mai mare dacă din primul trimestru al anului trecut investitorii nu ar fi amânat proiecte totalizând peste 200.000 de metri pătraţi, potrivit companiei CB Richard Ellis (CBRE). Statistica arată că, la blocarea de proiecte imobiliare, România ocupă primul loc în regiune, în Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia amânările fiind cu mult mai scăzute.

Chiar şi aşa, Bucureştiul are în construcţie cea mai mare suprafaţă din Europa Centrală şi de Est, exclusiv Rusia. Cea mai mare parte a suprafeţei de birouri în construcţie în Bucureşti, care totalizează 595.000 de metri pătraţi, este dezvoltată speculativ, respectiv 570.000 de metri pătraţi, se arată în cel mai recent raport al companiei de consultanţă imobiliară. Nivelul chiriilor a scăzut de la începutul acestui an cu 18%, în cazul locaţiilor ultracentrale, cu 21% pentru zonele semicentrale şi cu 25% pentru proiectele periferice.

Acum, valoarea chiriei pentru zonele prime este de 21 de euro/metru pătrat, în timp ce în zonele semicentrale, aceasta variază între 10 şi 19 euro/mp.

 

"Întrucât creşterea economică va fi negativă şi în viitorul apropiat, ne aşteaptăm ca activitatea de închiriere să rămână redusă", spune un raport al DTZ Echinox.


9 December 2009