Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Bistrita, Adunarea Generala a Asociatiei Municipiilor din Romania, ca va avea o discutie cu presedintele Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu, in legatura cu posibila scadere a pretului de vanzare a locuintelor ANL.

13839-1285336123.jpgVasile Blaga a raspuns astfel interpelarii unui primar, care a acuzat pretul prea mare stabilit de stat si care ii determina pe chiriasii ANL sa refuze cumpararea locuintelor in care stau, transmite corespondentul MEDIAFAX.


"Voi avea o discutie cu domnul Vacaroiu. Nu pot sa promit nimic pana nu stau de vorba cu dansul. Ei spun sa le vindeti cum vreti, dar nu mai putin de valoarea contabila. Aici va trebui sa negociem si sa vedem despre ce este vorba", a declarat Vasile Blaga.

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, declara, in 9 septembrie, la Targoviste, ca vanzarea locuintelor ANL este la un stadiu inca nesatisfacator, in conditiile in care au fost vandute chiriasilor doar o suta de locuinte pana in acest moment dintr-un total de 22.000.

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului a mai precizat ca este necesar sa fie vandute aceste locuinte, pentru ca nu mai sunt fonduri pentru a putea satisface solicitarile a peste 100.000 de tineri.

Pretul pe metrul patrat pentru locuintele ANL care se vor vinde in 2010 a fost stabilit la 347 de euro pe metrul patrat, fara TVA, urmand ca anul viitor pretul sa fie din nou calculat.

Prin OUG 14/2010, locuintele pentru tineri, destinate inchirierii, se pot vinde titularilor contractelor de inchiriere, numai la solicitarea acestora, dupa expirarea a minimum un an de inchiriere neintrerupta catre acelasi titular si/sau catre persoana in beneficiul careia s-a continuat inchirierea in conditiile legii, fara ca vanzarea sa fie conditionata de varsta solicitantului.

Ordonanta 33/2010 prevede ca valoarea de vanzare a locuintei se calculeaza de catre autoritatile administratiei publice locale sau de catre operatorii economici in a caror administrare se afla imobilele respective, potrivit legii, si reprezinta valoarea de inlocuire pe metru patrat, multiplicata cu suprafata construita efectiva, inclusiv cotele indivize, diminuata cu amortizarea calculata de la data punerii in functiune a locuintei pana la data vanzarii acesteia.

Sursa

27 September 2010