2008 va fi anul in care dezvoltatorii redescopera vilele de la periferie

In dezvoltarile imobiliare se repeta ciclul. In 2005-2006, impinsi de scumpetea terenurilor de la periferie, dezvoltatorii de locuinte au inceput sa construiasca masiv ansambluri de blocuri. Acum, aceeasi cauza care i-a readus pe dezvoltatori in oras ii impinge din nou afara. Piata ansamblurilor de vile a capatat un nou suflu.
Cresterea costurilor proiectelor imobiliare din Bucuresti, compuse din suma preturilor mainii de lucru, terenurilor, materialelor de constructii si viabilizarea amplasamentelor, i-a facut pe multi dezvoltatori sa-si orienteze privirile din nou catre piata vilelor. O duzina de ansambluri „new entry“ in Bucuresti si imprejurimi, lansate in primele doua luni ale anului, dau masura interesului ridicat al investitorilor pentru acest sector imobiliar. In aceasta perioada, din cele circa 17 noi proiecte rezidentiale lansate in Bucuresti si imprejurimi, doar sase au vizat sectorul condominiilor rezidentiale tip bloc, restul fiind ansambluri de case si vile sau de apartamente in vile. Ca de obicei, zonele preferate de investitorii in cartiere de vile sunt cele din nordul orasului - Corbeanca, Pipera, Crevedia si Baneasa -, iar dintre acestea, Corbeanca este de departe destinatia cea mai populara. Doua dintre cele mai mari proiecte de ansambluri de vile lansate in 2008 vizeaza aceasta localitate. Este vorba despre un total de 1.070 de unitati locative in ansamblurile Casa Nova Residence si Paradise Gardens. In plus, acestora li se va adauga si proiectul pe care si l-a propus sa-l dezvolte compania BSG, prin subsidiara Seven Hills, in Corbeanca si Saftica. Potrivit lui Nimrod Zvik, director de marketing al Seven Hill, in cele doua localitati dezvoltatorul va realiza proiecte totalizand 3.000 de vile.
Corbeanca este una dintre primele destinatii imobiliare in care s-au facut dezvoltari organizate (ex. Paradisul Verde), iar acest fapt explica popularitatea zonei printre dezvoltatori si cumparatori. Cornel Farcuta, reprezentant departament terenuri in cadrul EuroMetropola, spune ca localitatea se afla pe lista zonelor cu cel mai mare potential de crestere. „Cele mai multe cereri sunt pentru asezari precum Otopeni, Corbeanca, Balotesti, Saftica, Moara Vlasiei, Caciulata, Tåncabesti, Peris, Buftea, Crevedia si Darza, unde pretul terenului variaza intre 50 si 200 euro/mp“, precizeaza Farcuta.

Intre rasarit si apus
Exceptand Rasaritul si Apusul, doua proiecte fara legatura intre ele, lansate de Conarg (Rasarit de soare) si Ablon (Sunset Residence), cele mai importante proiecte ale inceputului de an vizeaza sectorul vilelor si al apartamentelor in vile. Astfel, campionii momentului la numarul de vile ce urmeaza sa fie construite intr-un proiect sunt dezvoltatorii Asset Management & Effect Capital, in cazul ansamblului Casa Nova Residence, Vilblok Construct (Green Life) si cipriotii de la Panayides si Terra Kapital (Paradise Gardens - 150 vile).
Cel mai mare proiect lansat pe piata, complexul Casa Nova Residence, este o investitie de 300 milioane euro. Ansamblul este amplasat in Corbeanca si va fi alcatuit din 800 de vile (P+1, cu o suprafata utila cuprinsa intre 150 si 400 mp), ce se vor desfasura pe o arie de 80 de hectare. Planurile de arhitectura au fost intocmite de Nouvel Habitat, antreprenor fiind RomCom, ambele din Capitala. Proiectul va fi finalizat in trei etape, intr-o perioada de 5 ani, iar in prima faza se vor realiza doar 60 de vile.
In ceea ce priveste ansamblul Green Life, de 117 apartamente in vile, dezvoltat de firma Vilblok Construct, detinuta de omul de afaceri turc Fehmi Ozturk, acesta este construit pe un teren de 6,4 hectare, in zona localitatii Sinesti. Lucrarile de constructie urmeaza sa fie finalizate in 2010.
Firmele cipriote A. Panayides Contracting (APC) si Terra Kapital, proprietare ale unui teren de 8,3 hectare in Corbeanca, vor dezvolta pe acesta un proiect rezidential de lux, cu aproximativ 270 de unitati locative. Proiectul Paradise Gardens va cuprinde 120 de vile si 150 de apartamente. Majoritatea celorlalte ansambluri de vile nu depasesc 70 de unitati locative.

Apolonia Gardens
Compania greceasca Crown Constructions va dezvolta in parteneriat cu Helios un proiect rezidential de 20 milioane euro, ce va cuprinde 58 de vile. Proiectul, denumit Apolonia Gardens, este situat in Corbeanca si se intinde pe o suprafata de peste 3 hectare. Lucrarile de constructie vor demara in aprilie anul acesta, urmand sa fie finalizate pana la inceputul lui 2010. Suprafetele vilelor sunt cuprinse intre 214 si 498 mp construiti, cu terenuri aferente intre 214 si 700 mp. Tot in aprilie compania va incepe si faza a doua (52 locuinte) din proiectul rezidential Perla Residence.

Happy House
Alt proiect va fi dezvoltat de compania Integral Tehnic Trade, care va investi 23 milioane euro in proiectul Happy House din Baneasa. Ansamblul va cuprinde 15 imobile cu cate 57 de locuinte. Cea mai ieftina locuinta costa 250.000 euro (fara TVA si costul terenului), iar cea mai scumpa poate fi cumparata cu 795.000 euro.
Solaria
Solaria Residence, din Baneasa, zona Gradinii Zoologice, este un proiect de vile in valoare de 58 milioane euro. Primele 64 de apartamente, reprezentand o investitie de 15 milioane euro, vor fi livrate pe piata la sfarsitul acestui an. Pretul mediu al unei locuinte Solaria va fi de circa 1.400 euro/mp.

Besta Residence
Un nou proiect va fi realizat si pe malul lacului Buftea, in Crevedia, de societatea Besta Group. Cele opt vile (P+1) vor fi disponibile in vara acestui an, suprafata utila a acestora fiind cuprinsa intre 206 si 275 mp, iar lotul de teren aferent locuintei - 708-744 mp. Investitia se ridica la circa trei milioane euro.

Optimus
Wizz Corporation va investi patru milioane euro in constructia Optimus Residence in zona de nord-vest a Capitalei. Proiectul totalizeaza 50 de locuinte in blocuri P+4, lucrarile de constructie fiind incepute la 1 februarie 2008, cu termen pentru livrarea locuintelor in martie 2009. Locuintele din cadrul proiectului vor avea un pret mediu de vanzare de 1.270 euro/mp.

Athos si Artemis
Firma RCC Grup, dezvoltatorul ansamblurilor de apartamente Jupiter si Hydra, a lansat in acest an doua noi proiecte, amplasate in Pipera. Artemis Residence si Athos Residence totalizeaza peste 400 de apartamente in blocuri cu regim mic de inaltime.

Mediteraneo
Tot in Pipera, un alt proiect relativ nou este cel al companiei Geadel. Ansamblul Mediteraneo, o investitie de 17-20 milioane euro in zona lacului Pipera, va cuprinde doua imobile S+P+7E, cu 70 de locuinte de lux cu trei si patru camere.

Rainbow Spring
Rainbow Spring este un ansamblu rezidential de lux din Baneasa care va cuprinde 28 de locuinte. Valoarea investitiei initiate de o persoana fizica va fi de 9,5 milioane euro.

Sursa

11 March 2008