BNR va face tot posibilul să aducă dobânzile creditelor în lei mai aproape de cele acordate in valută. Banca centrală vrea să facă această miscare pentru a incuraja creditarea in lei.

31308-ce-spune-mugur-isarescu-despre-cfr-marfa.jpg"Noi vom face tot ce este posibil, prin reducerea dobânzii de politică monetară, prin asigurarea lichidităţii pe piaţă, prin îngustarea coridorului de variaţie a dobânzilor de pe piaţa monetară să venim cu dobânzile la lei în apropierea dobânzilor în valută", a declarat guvernatorul Muguri Isărescu.

El a arătat că împrumuturile imobiliare în lei, deşi presupun rate cu 30% mai mari decât cele în valută, sunt mai avantajoase pentru client întrucât împrumutul în valută are, pe lângă costul vizibil, şi unul invizibil, dat de fluctuaţia cursului valutar.

Întrebat dacă "se va înfunda" canalul creditării prin programul Prima Casă odată cu obligativitatea accesării de finanţare în moneda locală, având în vedere că ratele sunt mai mari cu 30% decât la împrumuturile în euro, guvernatorul a răspuns negativ.

"Avem două elemente noi să nu credem că se va înfunda canalul. Avem norme noi europene care descurajează creditul în valută şi avem o perioadă care se anunţă cu inflaţie scăzută, care vrem să fie a la long. România a intrat în clubul ţărilor cu inflaţie scăzută şi cu dobânzi mai scăzute la creditele în moneda locală. Aceşti factori vor duce către stimularea creditului în moneda locală, nu văd de ce s-ar înfunda canalul, resurse există, sunt economisiri suficiente în România, exista rezerva minimă obligatorie", a spus Isărescu, citata de Mediafax.

În continuare, Isărescu a fost întrebat cine ar fi interesat să cumpere un credit cu 30% mai scump în moneda locală, răspunzând că acel procent este "o păcăleală" care a condus la problema clauzelor abuzive.

"Dacă dvs. o să le explicaţi (populaţiei - n.r.) că 30% este o păcăleală care a dus la aceste clause abuzive şi veţi fi formatori de opinie, atunci o să se ducă la creditul în lei, mai ales că el se va ieftini. Creditul în lei este încă relativ scump, dar se va ieftini. (...) Hai să facem un efort comun şi să le spunem două lucruri: creditul în lei se va ieftini, iar cel în valută are o componentă imponderabilă, extrem de periculoasă, care s-a manifestat în ultimii cinci ani, a ars buzunarele a câteva zeci de mii, chiar sute de mii de oameni - cam atâţia sunt cei care vorbesc de clauze abuzive - şi să nu se mai repete povestea asta", a îndemnat Isărescu jurnaliştii.

El a admis că a avut propriile dubii privind finanţarea exclusiv în lei prin programul Prima Casă, acest subiect fiind discutat cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional.

"Şi eu am avut dubiile mele dacă este bine ca întreg programul Prima Casă să fie numai în lei. Şi s-a discutat cu cei de la FMI pe aceasta temă, pentru că este vorba de un credit pe termen lung, iar pe termen lung România va intra în zona euro, însă un argument este extrem de tare: nimeni nu poate să spună care va fi cursul de echilibru la care România va intra în zona euro, nici chiar eu ca guvernator, pentru că depinde de foarte foarte mulţi factori. Şi atunci având aici o mare necunoscută, trebuie spusă", a afirmat Isărescu, potrivit Mediafax.

Consiliul de Administraţie al BNR , de la 5% la nivelul minim record de 4,5% pe an, mai mult decât se aşteptau analiştii financiar bancari, care anticipau o scădere la 4,75%.

Isărescu a declarat luni că decizia de reducere a ratei dobânzii de politică monetară a fost una "normală" şi speră ca aceasta să se reflecte în scăderea ratelor la creditele în lei într-o perioadă cât mai scurtă, poate chiar din septembrie.

La începutul lunii iulie, BNR a redus dobânda cheie de la 5,25% pe an la 5%.


8 August 2013