Brazilia este printre puţinele locuri din lume în care criza imobiliară încă nu a pătruns. Piaţa creditelor ipotecare este în continuă creştere, susţinută de un sector al construcţiilor în plină dezvoltare. Însă proprietăţile imobiliare sunt supraevaluate, lucru ce se va simţi puternic odată cu încheierea evenimentelor majore care alimentează interesul investitorilor străini, avertizează specialiştii internaţionali.

26526-sao-paulo.jpgProprietăţile imobiliare din Brazilia sunt supraevaluate cu circa 50%, după estimările Capital Economics, companie de consultanţă economică ce susţine că piaţa imobiliară din Brazilia se află pe marginea prăpastiei. În ciuda unei serii de argumente conform cărora criza imobiliară bate la uşă, preţul locuinţelor din Brazilia continuă să crească, la fel ca şi veniturile populaţiei.

  • În cele mai importante oraşe braziliene, Sao Paolo şi Rio de Janeiro, preţul locuinţelor a urcat cu aproape 20% numai în ultimul an, arată indexul FipeZap
  • Între ianuarie 2008 şi iulie 2012, preţul mediu a crescut cu 144% în Sao Paolo şi cu 178% în Rio de Janeiro

Segmentul locuinţelor super-economice a înregistrat cel mai mare avânt în ultimul an: preţul mediu a urcat cu peste 30%, depăşind 1.550 dolari/mp. De asemenea, locuinţele de lux au devenit din ce în ce mai căutate, astfel că preţul mediu depăşeşte în prezent 4.200 dolari/mp, cu 21% mai mult faţă de iulie 2011. În acelaşi timp, preţul locuinţelor adresate clasei de mijloc a rămas aproape neschimbat faţă de anul trecut, aproape de 2.500 dolari/mp.

Cele două evenimente sportive majore – Campionatul Mondial de Fotbal din 2014 şi Jocurile Olimpice de vară din 2016 – menţin la cote înalte interesul investitorilor imobiliari din întreaga lume. În aşteptarea acestor evenimente importante, numeroşi specialişti din branşă susţin că boom-ul imobiliar va dura până în 2017.

„Există o percepţie cum că piaţa imobiliară este la apogeu datorită zăcământului de petrol descoperit în largul apelor braziliene, dar şi a Cupei Mondiale şi a Olimpiadei, toate acestea atrăgând atenţia investitorilor internaţionali asupra Braziliei. După 2017, Brazilia va avea în continuare zăcămintele de petrol, dar evenimentele sportive vor fi încheiate, astfel că investiţiile străine vor încetini semnificativ”, susţine Marcus Vinicius de Oliveira, director executiv în cadrul Consul Patrimonial.

Se va prăbuşi piaţa imobiliară, din cauza unei crize a creditelor?

De peste un an, există o temere continuă a analiştilor din toată lumea cum că Brazilia se va lovi de o criză imobiliară comparabilă cu cea din SUA. Creşterea economică a Braziliei încetineşte, iar contextul global nu este încurajator – Europa se adânceşte în criza datoriilor, iar ritmul de dezvoltare al Asiei este mai redus.

  • Deşi procentul creditelor imobiliare din PIB este scăzut pentru standardele occidentale, Brazilia a făcut un salt uriaş – de la 25% în ianuarie 2005, la 50,6% în iunie 2012
  • Datoria publică a Braziliei ajunge la 23% din PIB, de la 10% în 2005, conform unui raport FMI. În comparaţie, datoria SUA atingea 18% la începutul crizei imobiliare din 2007, în creştere de la 12% în anul 2000
  • Proprietăţile imobiliare sunt supraevaluate cu 30% până la 50%, conform Capital Economics

Brazilia ar trebui să înveţe din experienţa recentă a SUA, deoarece situaţia este similară, atrag atenţia analiştii internaţionali. Băncile nu impun prea multe restricţii la acordarea creditelor ipotecare şi sunt prea permisive, în special în cazul celor aflaţi la achiziţia primei locuinţe. Criteriile de împrumut nu erau prea riguroase nici în SUA, însă diferenţa este că acolo gradul de îndatorare era foarte mic, pe când în Brazilia este destul de ridicat.

CITEȘTE ȘI Cel mai bogat oraş al Braziliei, Sao Paulo, la jumătate de preţ faţă de fastuosul Rio de Janeiro

 

25 September 2012