Piaţa mallurilor din Capitală ar putea reveni puternic pe creştere anul viitor, când dezvoltatorii a şase proiecte noi cu peste 300.000 de metri pătraţi plănuiesc să înceapă construcţia, urmând astfel să ducă numărul centrelor comerciale din Bucureşti la peste 20, adică unul la fiecare 100.000 de locuitori.

22819-malluri.jpgMallurile Capitalei sunt concentrate în prezent pe zona de vest (Drumul Taberei, Militari), dar şi în sud (Rahova, Berceni, Vitan), cartiere în care cererea de astfel de proiecte este acoperită, chiar excedentară în unele cazuri.

Şase proiecte ţinute "la cutie", pentru care dezvoltatorii au plătit în perioada de boom a imobiliarelor circa 350 de milioane de euro doar să cumpere terenurile, ar putea fi realizate însă în următorii doi-trei ani în nord (Floreasca, Bucureştii Noi) şi est (Titan, Pantelimon, Colentina), zone cu o ofertă comercială considerată insuficientă.

Fiecare dintre dezvoltatorii acestor malluri a "mişcat" în acest an lucrurile în vederea demarării proiectelor care s-ar putea concretiza în anii următori, principalul impediment fiind în continuare obţinerea finanţărilor bancare.

ParkLake Plaza (Titan - Spartac)

Cel mai avansat proiect de mall nou din Bucureşti este ParkLake Plaza din Titan, la care lucrările de construire au început uşor în toamna acestui an, finalizarea fiind programată pentru sfârşitul anului 2013.

Proiectul dezvoltat de către firma irlandeză Caelum Development va avea o suprafaţă închiriabilă de 67.000 mp, jumătate din proiect fiind deja închiriat către firme precum Cora sau Cinema City. Agentul de închiriere a proiectului este firma Cushman & Wakefield.

Proiectul este dezvoltat pe terenul cunoscut drept fosta bază sportivă Spartac, cumpărat în urmă cu cinci ani pentru aproximativ 70 de milioane de euro, iar investiţia totală a fost estimată la 250 mil. euro. Obţinerea finanţării bancare pare a fi ultimul hop pentru dezvoltarea acestui centru comercial.

Mega Mall (Pantelimon - Electroaparataj)

Austriecii de la Real 4 You au reuşit în acest an să îşi securizeze doi chiriaşi importanţi pentru proiectul Mega Mall pe care intenţionează să îl dezvolte în Pantelimon, pe platforma Electroaparataj, reţeaua franceză Carrefour fiind unul dintre ei.

Austriecii deţin această platformă de mai mulţi ani, au demolat fostele clădiri industriale şi au avansat şi în obţinerea Planului Urbanistic Zonal necesar pentru realizarea mallului de lângă stadionul Arena Naţională.

Compania colaborează cu firmele DTZ Echinox şi Colliers pentru închirierea spaţiilor viitorului mall, a cărui suprafaţă închiriabilă se va ridica la 70.000 mp.

Terenul cumpărat de la NCH a costat circa 60 de milioane de euro.

Victoria City (Bucureştii Noi - Textila Dacia)

Canadienii de la Benevo şi CD Capital, care au cumpărat în urmă cu mai mulţi ani pentru 40 mil. euro terenul de 5,2 hectare al fostei fabrici Textila Dacia, s-au asociat anul acesta cu fondul sud-african de investiţii NEPI, care a cumpărat 50% din afacere.

Asocierea nu a fost încă definitivată, cele două părţi stabilind iniţial ca în 20 decembrie să aprobe planul de dezvoltare a proiectului, în urma căruia trebuie definitivată tranzacţia. "Acţionarii nu au putut finaliza planul de dezvoltare a proiectului în termenul stabilit pentru a-l putea propune adunării generale a acţionarilor din 20 decembrie 2011 şi au agreat să amâne adunarea generală în care va fi analizat planul de dezvoltare a proiectului până la data de 28 februarie 2012", se arată într-un comunicat recent al NEPI.

După ce canadienii au cumpărat terenul, NEPI are acces la finanţare de pe pieţele de capital, fiind listat la Johannesburg, Londra şi Bucureşti, precum şi la împrumuturi bancare, astfel că proiectul de 56.000 de metri pătraţi ar putea fi început anul viitor.

Colentina Mall (Helitube)

Compania belgiană BelRom, care deţine terenul fostei fabrici Helitube din Colentina, a semnat în acest an o înţelegere cu grupul francez Auchan, care ar urma să opereze un hipermarket în centrul comercial care ar urma construit pe acel teren.

Belgienii caută în prezent să stabilizeze structura acţionariatului în cadrul firmei care deţine terenul, deoarece o parte dintre investitori intenţionează să renunţe la acest proiect, în timp ce Steven Van Den Bossche, unul dintre acţionarii proiectului Electroputere din Craiova, inaugurat în acest an, doreşte majorarea participaţiei.

Belgienii au un model rapid şi deseori surprinzător de realizare a centrelor comerciale, cea mai recentă dovadă în acest sens fiind realizarea proiectului de la Craiova într-un termen de circa 12 luni. Finanţarea proiectului din Colentina reprezintă de asemenea un aspect de luat în seamă, în timp ce pentru teren a fost plătit un preţ ridicat: circa 65 de milioane de euro.

Promenada Shopping Center (Floreasca)

Austriecii de la Raiffeisen Evolution ar putea începe anul viitor lucrările la mallul Promenada din zona Aurel Vlaicu, cu atât mai mult cu cât în acest an au vândut turnul de birouri Sky Tower aflat în construcţie băncii Raiffeisen din Viena, obţinând astfel câteva zeci de milioane de euro.

Proiectul a fost îngheţat încă din perioada 2008-2009, dar ca urmare a clădirilor de birouri realizate între timp în zonă (Lakeview, Nusco Tower, Floreasca Business Park), precum şi a pasajului Pipera aflat în curs de finalizare, interesul pentru acest mall a crescut în ultimul timp.

În plus, este posibil ca austriecii să dorească reducerea impactului negativ asupra clădirii Sky Tower în care subsidiara locală a Raiffeisen îşi va muta sediul, astfel că lucrările la cele două proiecte ar putea fi realizate simultan.

Mallul Promenada ar putea avea o suprafaţă închiriabilă de circa 40.000 mp.

AFI Palace (Laromet - Bucureştii Noi)

Israelienii de la AFI Europe, care deţin centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, ar putea de asemenea începe anul viitor construcţia unui mall pe fosta platformă industrială Laromet din nordul Capitalei, cumpărată în urmă cu mai mulţi ani pentru peste 70 de milioane de euro.

Reţeaua de hipermarketuri Real, prezentă cu un magazin şi în mallul de la Cotroceni, a anunţat recent că a ajuns la o înţelegere cu israelienii pentru deschiderea unei unităţi şi în proiectul de pe platforma Laromet.

În zona de nord-vest a Capitalei, unde se află şi proiectele Colosseum şi Victoria City, competiţia este acerbă, iar fiecare dintre dezvoltatori vrea să-şi materializeze planurile gândite la achiziţia terenurilor de zeci de milioane de euro.


Sursa

30 December 2011