Grecia se pregăteşte pentru un Crăciun întunecat: autorităţile reduc puternic din cheltuielile bugetare, iar primăria Atenei a micşorat cu 90% bugetul de sărbători. Anul acesta, Piaţa Syntagma nu va avea tradiţionalul brad împodobit, fiind anulat şi târgul anual de Crăciun. De asemenea, puţine străzi sunt decorate cu luminiţe de Crăciun, atât în cartierele din Atena, cât şi în alte oraşe ale ţării.

28709-atena.jpgSpiritul de Crăciun reuşeşte cu greu să supravieţuiască într-o Grecie sufocată de datorii. Autorităţile nu sunt darnice nici în Capitală, în zonele tradiţionale, unde în alţi ani se organizau festivităţi şi evenimente cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Primăria Atenei nu mai face aceleaşi greşeli ca anul trecut, când a expus cel mai mare brad de Crăciun din Europa, în speranţa că astfel îşi va face cetăţenii să uite de faptul că ţara intra în al cincilea an de recesiune. Un an mai târziu, lucrurile s-au înrăutăţit.  

„Evenimentele organizate cu ocazia Crăciunului de anul acesta nu se vor a fi spectaculoase, nefiind bazate pe cheltuieli neatente”, a declarat pentru The Guardian primarul Atenei, George Kaminis. Acesta a mai adăugat că bugetul primăriei nu a permis mai multe, iar „tinerii şi cei în vârstă, deopotrivă” se vor delecta cu muzică, teatru, dansuri şi colinde.

În primul an în care au fost impuse Greciei măsurile de austeritate, în 2010, protestatarii au incendiat bradul de Crăciun din piaţa Syntagma. Doi ani mai târziu, Capitala abia reuşeşte să îţi plătească datoriile, astfel că numai trei piaţete centrale şi cele mai mari bulevarde ale Atenei sunt iluminate, în contrast puternic cu anii trecuţi.

Numeroase familii vor avea un Crăciun auster şi vor împărţi cheltuielile între rude, notează presa elenă. şomajul a ajuns la un nivel record de 26%, s-au închis circa 68.000 de companii anul acesta, iar alte mii de afaceri îşi vor închide porţile, din cauza grevelor ce îi împiedică pe puţinii localnici cu bani sau turişti să vină în Atena la cumpărături.

 

CITEşTE şI: Elveţia, în pragul unei bule imobiliare? Preţul proprietăţilor, ridicat artificial de investitorii străini

17 December 2012