Retailerul de îmbrăcăminte C&A, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de fashion, şi-a extins magazinul din centrul comercial Polus Cluj, astfel că în prezent unitatea are o suprafaţă de peste 1.700 mp. Magazinul C&A a fost deschis la Cluj în luna octombrie a anului 2010, iar după un an şi jumătate de la inaugurare, retailerul a decis extinderea unităţii cu încă 500 de metri pătraţi.

24298-b-csia.jpg"Extinderea magazinului C&A din Polus Center Cluj se înscrie în strategia noastră de business", a declarat Cristian Codrea, district manager C&A. Retailerul de îmbrăcăminte adaugă astfel în portofoliu, pe lângă cel de-al 19-lea magazin de pe piaţa locală recent deschis în Brăila, şi această extindere din Cluj-Napoca. La începutul acestei luni, C&A a deschis al 19-lea magazin de pe piaţa locală în proiectul Promenada Mall din Brăila, deţinut de fondul sud-african de investiţii NEPI.

C&A a închiriat în centrul comercial din Brăila un spaţiu de 1.250 mp. Primul magazin de textile C&A a fost înfiinţat în anul 1841 în Olanda. În prezent, C&A are 1.400 de magazine în 20 de ţări din Europa. Retailerul îşi achiziţionează mărfurile de la aproximativ 900 de furnizori din 40 de ţări şi are în prezent peste 40.000 de angajaţi. Lanţul internaţional de îmbrăcăminte C&A face parte din Cofra Holding, cu sediul în Elveţia.

 

Sursa

12 April 2012