”Oamenilor le place să cumpere case cu istorie hollywood-iană”, spune agenta Joyce Rey, de la Coldwell Banker Global Luxury. Este unul dintre motivele pentru care crede că vor exista destule persoane interesate să cumpere o proprietate din Beverly Hills, care este pe piață pentru prima dată în 20 de ani.

42164-elizabeth_taylor.jpgCasa, care are suprafața de 720 mp, șase dormitoare, patru șeminee, o bibliotecă, o saună și un atrium, i-a aparținut în anii ’50 actriței Elizabeth Taylor. Potrivit mansionglobal.com, prețul cerut pentru proprietatea situată în cartierul Beverly Hills este de 15,9 milioane de dolari.

Actrița cu ochi violeți a cumpărat acest imobil împreună cu cel de-al doilea soț al său, Michael Wilding, în 1954.  Doi ani mai târziu, când cei doi s-au despărțit, Elizabeth Taylor a rămas să locuiască aici, însă, în 1957 a vândut proprietatea. Casa se află în apropierea Hotelului Beverly Hills, unde Liz Taylor și-a petrecut șase din cele opt luni de miere.

Actualul proprietar este Marvin Gross, un avocat pensionat, în vârstă de 90 de ani, care a achiziționat locuința în anul 1997, cu doar două milioane de dolari. Acesta a renovat și a modificat construcția, ajutat de prietenul și clientul său, arhitectul Budd Holden, adăugând aproximativ 185 de mp de spațiu interior și o mulțime de ferestre.

 

 

 

20 July 2018