Deşi construcţia pe metru pătrat costă cât o locuinţă convenţională, "casa-navă" din materiale reciclabile înseamnă economie pe viaţă.

15609-ted_w_phoenix_bottles.jpgSunt construite din cauciuc, cutii de conserve, sticle din plastic, cartoane, metal reciclat, lemn reciclat, pământ şi alte materiale care, la prima vedere, pot fi calificate drept gunoaie. Şi, chiar dacă ridicarea lor presupune costuri similare construirii unei clădiri convenţionale, "casele-nave" aduc economii pe toată durata vieţii. Asta pentru că facturile la utilităţi sunt zero.

Astfel de locuinţe sunt 100% independente şi îşi asigură intern energia, apa, căldura, chiar şi hrana necesară locatarilor, prin surse alternative: panouri solare, instalaţii de captat apa de ploaie şi zăpada şi sere.

Ideale pentru zonele unde au loc dezastre

În lume, peste 3.000 de oameni locuiesc în astfel de case, cele mai multe fiind construite în SUA. "Câteva zeci sunt şi în Canada, iar, recent, am remarcat o undă de interes crescând din partea Australiei şi vom construi una acolo în 2011", explică Kirsten Jacobsen, director al Earthship Biotecture, compania care a patentat invenţia şi care construieşte casele numite "earthship".

Mai mult, alte câteva astfel de locuinţe se regăsesc în vestul Europei, iar în ultima vreme interesul pentru proiecte similare este în creştere şi în Europa de Est. În consecinţă, planul companiei americane este să ridice cât de curând în Europa un centru în care să expună modele de astfel de locuinţe şi care să cuprindă şi locuri de cazare.

Casele sunt de diferite forme şi mărimi, iar cel mai adesea designul depinde de clima zonei în care locuinţa ecologică va fi ridicată, de bugetul şi de gusturile proprietarilor, explică reprezentanta com paniei de construcţii verzi. "Aceste case s-au dovedit foarte utile în zonele afectate de dezastre, pen tru că sunt cele mai sustenabile tipuri de locuinţe", completează Kirsten Jacobsen.

În această perioadă, Earthship Biotecture va începe lucrările la câteva proiecte în Haiti, scopul fiind să ridice un sat întreg doar din "case-navă". "Practic, îi vom învăţa pe localnici să le contruiască singuri, iar casele vor fi rezistente la cutremur şi le vor oferi rezidenţilor apă potabilă, curată şi sigură", mai spune aceasta.

Amprentă de carbon - zero

Iar partea cea mai importantă pentru constructori este că aceste clădiri au o amprentă de carbon egală cu zero.

"Ele protejează şi conservă resursele de apă şi presupun folosirea consistentă de gunoi în construcţia lor. Din câte ştim, nu există alt gen de locuinţe mai sustenabile în lume. «Navele» noastre rezolvă toate posibilele probleme: energie, apă, canalizare, controlul temperaturii, producţia de hrană şi reciclarea materialelor", susţine reprezentanta Earthship Biotecture. Mai mult, o asemenea locuinţă poate fi proiectată şi cu spaţiu pentru creşterea a - nimalelor, cele mai potrivite din acest punct de vedere fiind găinile şi caprele.

Astfel, pentru a ajunge să locuiţi într-o astfel de casă, primul pas este să vă procuraţi ghidul Earthship de pe site-ul earthship.com. Următorul pas este participarea la seminariile organizate de compania americană, unde veţi învăţa tot ce trebuie să ştiţi despre o astfel de construcţie. O altă variantă ar fi să-i angajaţi pe lucrătorii Earthship Biotecture, care vor ridica "nava".

Independenţă totală

Aşa cum arată şi numele, Earthship este o "navă pământeană" care porneşte de la forma unui vas, dar ajunge şi la aspecte cel puţin bizare şi care înseamnă o totală deconectare de orice fel de dependenţă energetică.

Astfel, casele îşi produc propria electricitate printr-un sistem de energie eoliană. Energia e stocată în baterii şi în unităţi electrice. Mai mult, datorită materialelor din care sunt făcute, păstrează un nivel confortabil de temperatură în fiecare sezon. Hrana este asigurată tot intern, fiecare casă având anexată cel puţin o seră mare, încălzită prin panouri solare şi udată prin intermediul sistemului de captare şi folosire a apei de ploaie. În acest mod, rezidenţii pot avea de-a lungul anului orice fel de fructe şi legume îşi doresc.

Apa, folosită de patru ori

Mai mult, cel mai complex sistem existent într-o astfel de construcţie este cel de captare a apei de ploaie sau a zăpezii, care este prinsă de pe acoperiş şi stocată în cisterne.

Mai departe, există module de organizare, în funcţie de scopul în care va fi folosită apa, dar şi o instalaţie de încălzire, bazată pe energie solară. Din modul, apa este filtrată şi purificată, apoi pompată, printr-un dispozitiv de rotire, de-a lungul clădirii, către sistemul de încălzire bazat pe energie solară.

Economia constă şi în faptul că o astfel de locuinţă foloseşte apa sa de patru ori, ceea ce înseamnă că o "navă pământeană" e sustenabilă şi în zone cu precipitaţii reduse. Apa de la chiuvetă şi duş călătoreşte, printr-un filtru de particule, către coloane de tratare puse în funcţiune de pompe solare. Aici, trece printr-un proces de oxigenare cu ajutorul rădăcinilor plantelor, iar asta o face suficient de curată pentru a putea fi folosită la toaletă. Odată curăţată, apa este trasă, cu o pompă, dintr-un puţ la capătul sistemului de filtrare şi aşa ajunge în rezervorul toaletei. Apoi merge afară într-o fosă septică ce o duce către un alt sistem de filtrare.

"Conceptul de bază privind mâncarea este că apa de la chiuvetă este purificată şi apoi folosită pentru a hrăni plantele, înainte de a ajunge în rezervorul toaletei. Asta creează un mediu în care plantele sunt nu numai estetice, dar şi contribuie la încălzirea şi protecţia mediului, sunt funcţionale şi joacă un rol important în întreţinerea casei", conchide Kirsten Jacobsen, reprezentanta companiei care a brevetat inovaţia locativă.

Michael Reynolds, inventatorul "casei-navă"

Arhitectul american Michael Reynolds a dezvoltat acest concept de locuit, total independent din punct de vedere energetic, încă din anii '70. În acea vreme, el a construit structuri din cutii de aluminiu, sticle, plastic şi cauciucuri folosite.

În 1972 a făcut prima casă din doze de bere, prinse între ele cu mortar. Câţiva ani mai târziu şi-a denumit practica "Earthship Biotecture" şi şi-a dedicat timpul îmbunătăţirii construcţiilor ecologice. Din anii '80 s-a concentrat pe latura de confort, reuşind să pună la punct primele "nave pământene", în care locuiesc astăzi peste 3.000 de oameni.


Sursa

13 December 2010