Pentru cei care vor să își cumpere o casă în București cu un buget aferent programului Prima Casă, ofertele nu sunt prea variate. De cele mai multe ori, este vorba despre construcții vechi cu prețuri similare caselor noi aflate la periferia orașului. Există însă și câteva excepții, pentru cei care au răbdare să răsfoiască anunțurile. IMOPEDIA.ro vă prezintă câteva dintre ofertele de case din interiorul Bucureștiului care pot fi cumpărate cu un preț de maximum 70.000 de euro.

Prima ofertă vine din cartierul bucureștean Pantelimon.36292-casa_pantelimon.jpg Este vorba despre o construcție din anul 1970, cu o suprafață utilă de 50 mp și două camere, două bucătării, o baie și un garaj. Casa este construită pe un teren de 200 mp și este racordată la apă, canalizare, curent. Localizarea casei este perfectă atât pentru cei care vor să aibă acces la oraș, cât și pentru cei care vor să fugă de agitația urbană. În spatele casei se află lacul Fundeni, dar construcția este poziționată în imediata apropiere a metroului și a mijloacelor de transport supraterane, cât și lângă mai multe mari centre comerciale, piețe, școli. Construcția este locuibilă, dar este din paiantă și fără gaze. Prețul este de 39.900 euro.  

Vizionări avem zilnic pentru această proprietate, prețul este foarte atractiv: o casă în București, cu teren de 200 mp, la banii aceștia, e o ofertă foarte bună. Dar mulți dintre clienți sunt descurajați de faptul că nu există gaze trase pe stradă. Acest disconfort poate să dispară însă prin montarea unei centrale pe lemne”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro George Dobre, agent Renet.

Suprafața și situația juridică a terenului: cele mai mari probleme, în București

36287-casa_calarasilor.jpg O ofertă mai aproape de centru vine din zona Calea Călărașilor, lângă Popa Nan. Este vorba despre o casă cu două camere, ridicată în anul 1960, cu o suprafață utilă de 45 mp. Chiar dacă este vorba despre o casă veche, proprietarii asigură că au fost făcute toate renovările necesare: instalațiile sanitare și electrice au fost schimbate, există o centrală termică proprie, iar parchetul și geamurile termopan sunt în stare foarte bună. Structura este din beton și este izolată atât în interior cât și exterior, vecinii sunt de calitate, iar zona este una de case-vile. Curtea este comună cu o altă casă, iar suprafața de curte aferentă exclusiv casei este de 20 mp. Prețul solicitat este de 59.900 euro și este negociabil.

O construcție similară, tot o casă cu două camere, este scoasă la vânzare în zona Ștefan Cel Mare.36291-casa_obor.jpg Anul de construcție este 1945, suprafața utilă este de 60 mp, iar curtea este mică, de 5 mp. Casa este prevăzută și cu o pivniță de 6 mp. Aceasta este poziționată foarte aproape de mijloacele de transport în comun, iar drept  dezavantaj este prezentată apropierea de un bar/pub. Totuși, proprietarii recomandă locuința atât ca rezidență cât și ca spațiu de birouri sau comerciale. Prețul, de 57.000 de euro, este negociabil.

În acest moment, proprietatea este închiriată unei fundații și este perfectă ca destinație office sau comercială. Cu toate acestea, poate fi convertită ușor într-o rezidență, dacă viitorul client își dorește acest lucru. Este nevoie doar de câteva îmbunătățiri minore, precum amenajarea bucătăriei, care între timp a fost transformată în spațiu de depozitare sau de amenajarea băii, care acum nu oferă tot confortul necesar unei rezidențe”, a declarat Ana Neacșu, agent Klauss&Partners.

Ofertele de case din București, la buget de Prima Casă, sunt în general pentru clădiri vechi, care au nevoie de consolidare

36349-pache.jpg O altă ofertă vine din zona Pache Protopopescu, unde o casă cu două camere și un teren de 230 mp se vinde cu 59.000 de euro. Prețul este mic, raportat la zonă, dar acest lucru se justifică prin câteva aspecte. În primul rând, prețul este raportat în mod direct la suprafața de 65 mp utili. În al doilea rând, construcția este veche și are nevoie de renovare. Apoi proprietarul nu este dispus să vândă unul client care vrea să se finanțeze prin credit. Dar poate cel mai important aspect este legat de constrângerile legale ale terenului.

Suprafața mare de teren este și nu este un avantaj, pentru viitorul client. Asta pentru că proprietatea se află sub incidența legii 110, ceea ce înseamnă că proprietarul este practic chiriaș pe teren, urmând să aibă drept de preempțiune, atunci când va apărea posibilitatea să cumpere terenul. Prețul reflectă acest lucru, calculându-se la suprafața construită, terenul fiind practic bonus”, arată Marian Moldovan, agent Neoland.

O casă cu trei camere, de data asta construcție nouă, poate fi cumpărată în zona36286-casa_berceni.jpg Berceni. Ridicată în 2013, vila P+1 este amplasată într-un ansamblu de locuințe înșiruite. Suprafața utilă este de 80 mp, există o curte individuală de 123 mp, iar accesul către mijloacele de transport în comun este facil, casa fiind situată în apropierea stației de metrou Dimitrie Leonida. Dezvoltatorii asigură consiliere bancară gratuită, pentru a ajuta clienții să achiziționeze proprietatea. Prețul este de 63.000 de euro. La cerere, proprietatea se poate vinde complet mobilată. Construcția este conectată la apă curentă, canalizare, lumină, centrală electrică.

CITEȘTE ȘI:

 

11 February 2015