Casele din SUA care au avut deja cel puţin un proprietar se vând la preţuri similare celor din 2002, însă numărul tranzacţiilor este în uşoară creştere scrie Ziarul Financiar citând Reuters.

16604-casa-bushu.jpgDatele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor Imobiliare indică pentru luna ianuarie 5,36 de milioane de case vândute, ceea ce arată o creştere de 2,7% faţă de luna precedentă. Această evoluţie contrazice previziunile analiştilor care prognozau un declin de 2,1% pe acest segment.

Comparativ cu luna similară a anului trecut, vânzările au crescut cu 5,3%. Cât despre preţul mediu al caselor tranzacţionate statisticile indică o scădere de 3,7% în ultimul an, până la 158.000 de dolari.

"Mă aşteptam ca iarna să ţină departe cumpărătorii de piaţă însă nu s-a întâmplat aşa şi suntem încurajaţi de acest trend", spune David Resler, economist şef la banca japoneză Nomura.



24 February 2011