Cât de normal este ca lângă trei biserici din Bucureşti să fie ridicate trei turnuri de birouri de câte 18 etaje?

La o plimbare prin Bucureşti, pot fi observate lângă cel puţin trei biserici tot atâtea turnuri de birouri cu 18 etaje fiecare. Două dintre biserici au o vechime de cel puţin 100 de ani fiecare, în timp ce turnurile au fost construite în ultimii cinci ani. Cât de normală este această situaţie? Revista Business Construct (www.zf.ro/business-construct) a încercat să afle un răspuns la această întrebare în cel mai recent număr.

Unul dintre ele este Millennium Business Center, imobilul care a ars în vara anului trecut şi care este situat lângă Biserica Armenească.

Celelalte două sunt în curs de amenajare - Euro Tower, lângă Biserica Doamna Oltea şi Cathedral Plaza, lângă Catedrala Sfântul Iosif. Cathedral Plaza şi Millennium BC au atras numeroase proteste din partea ONG-urilor şi a bisericilor şi chiar acţiuni în justiţie, în timp ce Euro Tower s-a poziţionat drept o clădire "verde", situată într-o zonă care nu este considerată istorică.

Chiar şi aşa, imobilul are 18 etaje şi este situat în imediata apropiere a şoselei Ştefan cel Mare, motiv pentru care a stârnit discuţii privind impactul asupra traficului din zonă.

Dezbaterea este justificată dacă ţinem cont că într-un top al metropolelor cu cea mai mare densitate din lume, Bucureştiul s-ar situa pe primele 30 de locuri, ţinând cont de un clasament făcut de citymayors.com. În analiza realizată de acest site nu este luat în calcul Bucureştiul, dar ţinând cont de datele existente conform cărora densitatea Bucureştiului este de circa 8.500 de oameni/kilometrul pătrat, Capitala s-ar situa în prima parte a topului care a analizat 200 de oraşe din întreaga lume.

Ce părere are despre această situaţie unul dintre arhitecţii cei mai implicaţi în dezvoltarea modernă a Bucureştiului? "Eu zic că din punct de vedere imobiliar în Bucureşti s-au făcut progrese extraordinare în ultimii zece ani. Cei care vin mai rar pe aici le pot observa", spune într-o discuţie cu revista Business Construct arhitectul Călin Negoescu, unul dintre asociaţii firmei Westfourth Architecture.

La Romană, în Piaţa Victoriei, Piaţa Aviatorilor, Obor sau Piaţa Presei pot fi observate o parte dintre cele mai reprezentative clădiri proiectate de arhitecţii firmei Westfourth, fondată de Vladimir Arsene în urmă cu aproape 20 de ani la New York. Toate aceste clădiri, fie că este vorba de America House, Charles de Gaulle Plaza sau, mai recent, turnurile City Gate, au apărut parcă "precum ciupercile după ploaie", dar drumul de la idee până la implementarea unei investiţii de zeci de milioane de euro nu este niciodată uşor.

"Eu am o nelămurire pe care însă nimeni nu mi-o poate explica. Există o opinie populară împotriva clădirilor noi, aşa-numiţii «monştri de oţel şi sticlă». Eu personal mă bucur când văd o clădire nouă, înaltă, din oţel şi sticlă şi atunci consider că undeva cineva greşeşte. Poate este o problemă de background, de educaţie. Cineva poate a avut note mai mici la şcoală. Dar ne confruntăm permanent cu asemenea discuţii şi există această glisare şi la autorităţi, unde nu ar trebui să se «cânte după ureche»", spune Negoescu, tranşându-şi clar poziţia.

Westfourth a proiectat şi una dintre cele mai controversate clădiri de birouri din oraş, Cathedral Plaza, contestată pentru apropierea de Catedrala Sfântul Iosif, monument construit în urmă cu 130 de ani. Deşi nu a coordonat personal proiectarea turnului, Negoescu spune că acesta nu reprezintă nicio ameninţare pentru catedrală.

"Ce este cu experesia că «turnul acesta striveşte monumentul»? De ce despre Biserica Italiană de pe Magheru nu spune nimeni nimic, deşi e prinsă între blocuri, în timp ce turnul Cathedral striveşte Catedrala Sfântul Iosif? Turnurile nu sunt făcute să se surpe nici lângă biserică, nici în altă parte", spune arhitectul.

Cât "trăieşte" un turn?

Incidentele precum incendiul de anul trecut de la turnul Millennium, care a făcut imobilul neutilizabil pentru mai bine de un an, sau tavanele false care se mai desprind prin centre comerciale au provocat şi mai multe reacţii privind calitatea construcţiilor realizate în perioada de boom imobiliar.

"Noi le proiectăm pentru vecie, atâta timp cât structura este calculată după cele mai recente standarde de inginerie seismică. O clădire începe însă să se degradeze imediat după ce este dată în folosinţă. După ce calitatea unor componente scade sub un anumit nivel, ea trebuie reparată, ceea ce înseamnă aducerea acelor componente la acelaşi nivel sau chiar îmbunătăţirea lor", explică Negoescu.

Dezastrul lăsat în urmă de cutremurul din 1977 este şi acum viu în mintea arhitecţilor, astfel că Negoescu spune că "seismul este prima noastră grijă, numai că nimeni nu ştie ce intensitate va avea cutremurul următor". În aceste condiţii, Negoescu spune că un accent puternic ar trebui pus pe imobilele cu o vechime de 40 de ani sau chiar mai vechi, care ar putea fi mai vulnerabile la un eventual cutremur decât cele noi.

"La case nu există acelaşi sistem al revizi­ilor, cum există la maşini şi mai nou se practică şi în rândul oamenilor, care merg periodic la consult. Ar trebui şi pentru clădiri controale periodice. Intercontinentalul are 40 de ani de la inaugurare. Oare sistemele mai sunt în funcţiune? Ar trebui să poţi afla de la intrarea în clădire că acel imobil a fost verificat."

Clădirile noi construite în ultimii 20 de ani au fost realizate în proporţie covârşitoare de investitori privaţi. Negoescu spune că în ultimii 17 ani a avut doar două proiecte cu statul: un garaj de autobuze şi renovarea Palatului de Justiţie.

Astfel, mozaicul oraşului este format acum în special din patru tipuri de clădiri: imobile construite înainte de Primul Război Mondial, construcţii din perioada interbelică, "moştenirea comunistă" şi clădirile construite în special în ultimii zece ani, odată cu dezvoltarea imobiliară.

"Bucureştiul este un oraş care s-a dezvoltat din iniţiativă privată. Alţi arhitecţi îmi dau dreptate şi spun că de la Carol I ne-au rămas câteva clădiri, iar în anii '30 au mai fost făcute o serie de imo­bile, precum Palatul Victoria sau Palatul CFR. Restul clădirilor au fost făcute în perioada comunistă, când s-a construit urât şi prost. Singura componentă unde nu s-au făcut economii în acea perioadă a fost structura, de frica unor cutremure, dar instalaţiile şi finisajele sunt sub orice critică", spune Negoescu.

În ultimii 20 de ani în Bucureşti s-a construit prea puţin. Problema nu este a clădirilor, cât mai ales a infrastructurii, element care nu a ţinut pasul cu dezvoltarea privată care a dus la aglomerarea oraşului.

În ultimii zece ani au fost construite clădiri de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de peste un milion de metri pătraţi (echivalentul a trei Case ale Poporului), mai mult de zece centre comerciale de dimensiuni medii şi mari şi câteva zeci de mii de locuinţe. Drumurile în schimb sunt în mare aceleaşi, cu mici excepţii reprezentate de o serie de pasaje sau lărgiri de bulevarde.

"Totul durează exasperant de mult. Pasajul de pe DN 1 trebuia făcut în trei luni, nu în trei ani. Pasajul Basarab nu se face în trei luni, dar nici în cinci ani nu este normal. Acum doi ani spuneam că se va schimba raportul între investiţii private şi publice, deoarece consideram că în criză trebuie să se arate statul. Am evaluat greşit", spune acum Negoescu.