Locatarii unor blocuri noi din Capitală plătesc sume uriaşe la întreţinere. În cele mai înalte blocuri noi din Bucureşti, utilităţile sunt chiar şi de opt ori mai scumpe faţă de cât plătesc, lunar, locuitorii blocurilor vechi.

25733-asmita_gardens_compania_15856400.jpgCei care vor să vadă Bucureştiul de la înălţime trebuie să aibă şi venituri pe măsură pentru a se asigura că îşi permit să plătească întreţinerea pentru a locui în cel de-al doilea proiect rezidenţial din Bucureşti după înălţimea maximă, Doamna Ghica Plaza, ansamblu situat la intrarea în cartierul Baicului. Dacă în timpul verii locatarii achită, lunar, circa 300 lei la întreţinere, iarna, costurile se majorează substanţial. Astfel, preţul unui metru cub de apă caldă menajeră creşte de la 17 lei, valoare înregistrată în sezonul cald, la 75 lei, în timpul iernii. Un calcul simplu arată că, în timpul iernii, o familie cu două persoane plăteşte lunar circa 600 lei, numai pentru consumul de apă caldă. La această sumă se adaugă şi preţul energiei termice, precum şi costurile necesare întreţinerii şi securizării clădirii. Potrivit unor reprezentanţi ai ansamblului rezidenţial, în timpul sezonului rece 2011 - 2012, întreţinerea a variat, în funcţie de consum, între 400 lei şi 900 lei, la garsoniere şi apartamente cu două camere, în contextul în care două treimi din preţul apei calde a fost suportat de dezvoltator. Însă, în acest an nu se ştie dacă se vor mai lua asemenea măsuri, iar locatarii riscă să plătească peste 1.000 lei la întreţinere, în sezonul rece din 2012 - 2013.

La finele lui 2010, când în complexul Doamna Ghica Plaza locuiau circa 60 de familii, costurile la întreţinere au depăşit şi pragul de 2.100 de lei, dintre care 1.159 lei pentru apă caldă şi 632 lei pentru căldură. Aceste costuri i-au revenit unei familii cu trei persoane, care locuia într-un apartament cu trei camere, cu o suprafaţă totală construită de 139 metri pătraţi. Aceste costuri au fost aplicate în blocul D, care are doar patru etaje, şi era, la acea vreme, locuit de 37 de persoane, care ocupau 28 de apartamente şi trei spaţii comerciale de la parter.

Cei care cunosc îndeaproape situaţia celui de-al doilea cel mai înalt proiect rezidenţial din Bucureşti spun că preţurile extrem de mari afişate la întreţinere sunt cauzate de gradul redus de ocupare din ansamblu, care presupune un consum mai mare de energie termică pentru încălzirea apei şi pentru asigurarea căldurii în puţinele apartamente locuite. Locatarii care vor să îşi monteze centrale termice în apartamente trebuie să îşi ia gândul, momentan, de la o asemenea măsură, întrucât contractul încheiat cu dezvoltatorul nu le permite să facă modificări în locuinţe în primii cinci ani de la data mutării, iar procedura de instalare a centralei termice este destul de anevoioasă în acest complex.

La Asmita Gardens, cel mai înalt complex rezidenţial din Bucureşti, întreţinerea se ridică la circa 450 lei pentru două persoane, la un apartament cu două camere, în timpul sezonului cald.  Pe perioada iernii, costurile la întreţinere pot ajunge şi la circa 1.000 lei pentru un apartament cu trei camere. Tarifele acoperă costurile utilităţilor individuale (apa rece, apa caldă, gazele, căldura consumată în timpul iernii şi preţul energiei electrice utilizate la funcţionarea aparatului de aer condiţionat în timpul verii), costurile utilităţilor din spaţiile comune, mentenanţa clădirii şi a centralei termice, îngrijirea spaţiilor verzi, serviciile de curăţenie şi pază.

Locatarii Monaco Towers - turnurile de 20 de etaje din Bd. Metalurgiei - plătesc, lunar, circa 133 de lei doar pentru cheltuielile comune. Metrul cub de apă rece în acest complex rezidenţial costă 6,84 lei, în timp ce apa caldă are preţul de 15,82 lei/mc, pe perioada verii. Pentru supravegherea şi verificarea instalaţiilor tehnice (RSVTI) se plăteşte suma de 4,08 lei pe apartament, ridicarea gunoiului se taxează cu circa 8 lei, energia electrică pentru părţile comune variază între 27 lei şi 55 lei, iar firma care se ocupă de ascensoarele din cele două turnuri primeşte aproximativ 7 lei lunar din partea fiecărui proprietar. Fochistul încasează 5,2 lei de la fiecare apartament, mentenanţa clădirii se taxează cu circa 11 lei, pentru mentenanţa centralei se reţin 4,8 lei, lunar, de la fiecare apartament, serviciile de curăţenie costă 15,39 lei, iar pentru consumabilele necesare curăţeniei locatarii mai plătesc 5,4 lei. Administratorul şi factura acestuia la telefonul mobil îl costă pe fiecare proprietar aproximativ 17 lei, întreţinerea centralei antiincendiu costă 9,84 lei, iar firma de securtitate, BGS, primeşte lunar, circa 53 lei din partea fiecărui proprietar din Monaco Towers.

Întreţinerea medie ajunge la 220 lei vara, la apartamentele cu trei camere, singurele unităţi locative disponibile în primul turn deschis, iar iarna, costurile se ridică la circa 500 lei. Potrivit reprezentanţilor companiei, în mai puţin de o lună va fi inaugurat şi cel de-al doilea turn al ansamblului rezidenţial Monaco Towers, însă e de preferat ca noii locatari să opteze iniţial pentru apartamentele disponibile în primul bloc pentru a evita o factură supraîncărcată la întreţinere, din cauza costurilor mari care apar inevitabil dacă sunt puţini locatari într-un bloc nou fiindcă se împart toate utilităţile la un număr redus de proprietari sau chiriaşi.

În Evocasa Armonia, ansamblu rezidenţial compus din trei blocuri de 13 etaje, întreţinerea la un apartament cu trei camere, în care locuiesc doi adulţi şi un copil, se ridică, în medie, la circa 340 lei, în timpul verii. Pentru apa rece, o familie cu un copil plăteşte, în medie, 33 lei, apa caldă costă circa 96 lei, energia electrică din parcare se taxează cu 5 lei, iar pentru curentul electric consumat în boxă se mai adaugă 5 lei la factură. De asemenea, energia electrică pentru părţile comune costă, în medie, 38 lei, lunar, gunoiul se taxează cu 2,7lei, gazul pentru uzul casnic costă maximum 8 lei pe lună, în timpul verii, pentru ascensor se mai achită 20 lei, mentenanţa spaţiilor comune, inclusiv curăţenia, administrarea tehnică şi îngrijirea spaţiilor verzi, costă, în total, circa 86 lei lunar, firma de pază încasează,  lunar, 35 lei de la fiecare proprietar, pentru salariile membrilor asociaţiei se plătesc 8,2 lei, iar citirea contoarelor, calcularea şi afişarea listei de întreţinere se taxează cu 7,7 lei, lunar. Produsele necesare curăţeniei costă 8 lei - 10 lei, însă nu se plătesc lunar, iar energia termică a apartamentului variază în funcţie de consumul individual. În cazul apartamentelor cu trei camere şi cu aer condiţionat, energia electrică poate ajunge la 100 -120 lei, lunar.

Potrivit reprezentanţilor companiei, în timpul sezonului rece, valoarea medie a întreţinerii ajunge la circa 450 lei, sumă ce include consumul de curent electric sau gaz necesar pentru încălzirea unui apartament cu trei camere, cu circa 110 lei mai mult faţă de întreţinerea medie valabilă dacă nu se foloseşte energia electrică sau gazele pentru climatizarea unităţii locative.

Întreţinerea la un ansamblu de lux, mai ieftină decât în turnurile din Baicului

În ansamblul rezidenţial Evocasa Selecta, care se adresează segmentului premium/luxury, întreţinerea medie lunară pentru un apartament cu trei camere, în care locuiesc doi adulţi şi un copil, ajunge la 380 lei. Astfel, pentru apa rece, locatarii plătesc, lunar, în medie 14,5 lei, consumul total de apă caldă se ridică, în medie, la circa 72 lei, în cazul unei familii cu un copil, energia electrică pentru spaţiile comune se taxează cu 42 lei, pentru ascensor se achită 48 lei, serviciile de pază costă 65 lei, iar cheltuielile administrative, care includ plata gunoiului, mentenanţa tehnică, curăţenia pe scară, citirea contoarelor, calcularea şi afişarea listei de întreţinere, costă 96 lei, lunar.

Pentru parcare locatarii mai plătesc 8 euro + TVA, consumul de gaz pe apartament se ridică la maximum 8 lei, în lunile de vară, iar pentru produsele de curăţenie se mai achită, însă nu lunar, 8 lei - 10 lei. Energia electrică sau termică pe care o plătesc locatarii Evocasa Selecta diferă în funcţie de consumul individual, însă, în cazul unui apartament cu trei camere şi aer condiţionat deschis se poate atinge la costuri de 100 lei - 120 lei lunar. Valoarea medie a întreţinerii, unui apartament cu trei camere în Evocasa Selecta ajunge, lunar, potrivit calculelor dezvoltatorului, la 510 lei, sumă ce include atât cheltuielile comune, cât şi consumul de electricitate sau gaz, pentru climatizarea imobilului, cu 130 lei mai mult faţă de întreţinerea medie plătită în lunile în care nu este necesară folosirea instalaţiei de climatizare sau a centralei termice.

Întreţinere ieftină în blocurile noi din sudul Capitalei

La polul opus se află locuitorii blocurilor noi de înălţimi reduse, din sudul Capitalei, care plătesc sume mai mici la întreţinere. Într-un bloc nou cu patru etaje, din strada Aurel Perşu, din Sectorul 4, o familie de două persoane plăteşte, în timpul verii, 14 lei pentru ridicarea gunoiului, circa 3,8 lei pentru energia electrică din spaţiile comune, 12,5 lei pentru administraţie şi 5,66 lei pentru un metru cub de apă rece. În lista  de întreţinere nu este inclus ascensorul, întrucât acesta nu este încă funcţional. Două persoane care locuiesc în apartamente cu două camere sau garsoniere din acest bloc plătesc lunar circa 50 lei - 60 lei pentru întreţinere, în timpul verii. La aceste sume se adaugă consumul individual de gaz, care se contorizează separat, întrucât apartamentele sunt dotate cu centrale termice.

Locatarii acestui ansamblu pot parca autoturismele personale în jurul clădirii, însă parcarea nu este acoperită sau securizată, dar nu necesită costuri suplimentare.

Tot în Sectorul 4, la un alt bloc nou, cu patru etaje, situat aproape de intrarea în Popeşti Leordeni, întreţinerea ajunge, lunar, la circa 65 lei - 75 lei, în funcţie de consum. Ridicarea gunoiului se taxează, lunar, cu circa 6,4 lei, de persoană, pentru salariul îngrijitorului se reţin 5,3 lei de la fiecare locatar, cheltuielile cotă parte indiviză se ridică la circa 18 lei, iar cheltuielile pentru consumul individual costă circa 35 lei de persoană, în timpul verii.

Aceste imobile nu pun însă la dispoziţia locatarilor o serie de servicii care ar putea cântări mult în decizia de cumpărare a unei locuinţe. Deşi plătesc mai puţin la întreţinere, locatarii acestui bloc nu au la dispoziţie spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, pază în incinta ansamblului sau loc de parcare. Totodată, din lista de întreţinere lipsesc, în unele cazuri, serviciile de mentenanţa şi curăţenie a blocului.

 

Sursa

21 July 2012