Vă gândiţi la o vacanţă de Paşte? Agenţiile de turism vă propun Europa. O destinaţie interesantă este Riga, capitala Letoniei aşezată chiar la Marea Baltică. Dar cu siguranţă că vă atrage şi ideea unei vacanţe în Paris, Roma sau Barcelona.

17002-zen-2025.jpgRoma

Odată ce ai ajuns în centrul capitalei italiene, vei fi copleşit de istoria care emană din toate clădirile şi monumentele arhitectonice: Colloseum, Panteon, Columna lui Traian, palate, clădiri vechi. Răsfaţă-te cu paste şi un pahar de vin la o terasă lângă Fontana di Trevi. Şi, pentru că eşti la Roma, trebuie să mergi pentru slujba de Paşte la Vatican, la Catedrala Sfântul Petru. Preţurile pornesc de la 445 Euro/pers. pentru transport cu avionul, transferuri, patru nopţi cazare cu mic dejun la hotel de patru stele, tur de oraş. Taxa de aeroport este de la 110 Euro/pers.

Riga

Pe lista de vizite includeţi Catedrala din Riga, emblema oraşului şi Biserica Sfântul Petru care datează din 1209, este una dintre cele mai vechi biserici din lume, din turnul său vederea asupra oraşului este fantastică.

„Preţurile pornesc de la 495 Euro/pers. pentru transport cu avionul, transferuri, cinci nopţi cazare cu mic dejun la hotel 4* (trei nopţi în Riga, două nopţi în Vilnius), tur de oraş, însoţitor de grup. Taxa de aeroport este de la 105 Euro/pers" spune Roxana Cîmpeanu, senior sales manager Prestige Tours.

Paris

În Paris nu poţi rata ocazia de a bea o cafea pe celebrul Champs Élysées aşa că printre cele mai bune alegeri este cafeneaua Le Dauphin aflată vis-à-vis de Musée du Louvre. Aceasta este, de fapt, o braserie de la începutul secolului al XIX-lea ai cărei proprietari au menţinut afacerea în familie încă din 1945. Pe faimoasa colină Montmartre se află Basilica Sacre Coeur şi... dacă spui Sacre Coeur, spui: cartierul artiştilor. Aflat deasupra Parisului, aproape de cer, este locul în care se cânta şi se dansează întreaga noapte. Nimic nu se compară cu o plimbare pe străduţele Parisului cu un pahar de vin roşu în mână. Poate doar o seară petrecută în parcul de lângă Turnul Eiffel, privind luminile şi clădirile din depărtare.

„Preţurile pentru Paris pornesc de la 495 Euro/pers. pentru transport cu avionul, transferuri, cinci nopţi cazare cu mic dejun la hotel 3*, tur de oraş, croazieră pe Sena, însoţitor de grup. Taxa de aeroport este de la 125 Euro/pers" susţine Roxana Cîmpeanu, senior sales manager Prestige Tours.

Bulgaria

„Pentru Paşte, le recomand turiştilor Bulgaria unde Paştele se sărbătoreşte după tradiţii ortodoxe. Mănăstirea Rila este considerată centrul spiritual al ţării şi unul dintre cele mai importante locuri pentru pelerinajul religios, ortodox din întreaga Europă Balcanică. O găseşti la 120 km de Sofia după ce străbaţi un drum cu peisaje şi lacuri alpine de vis. Rămâi la mănăstire peste noapte, călugării au grijă să nu-ţi lipsească nimic şi îţi oferă delicatese mănăstireşti preparate în bucătăria proprie" declară Cristian Pandel, manager Christian Tour.

Pentru cazare sunt disponibile staţiunile Nessebar, Duni, Nisipurile de Aur, Albena. Pentru Nessebar, tarifele pornesc de la 55 Euro/pers./zi cu all inclusive la hotel de cinci stele, cazare minimum două nopţi. Pentru Nisipurile de Aur, tariful este de la 46 Euro/pers./zi cu all inclusive la hotel de patru stele, cazare cel puţin trei nopţi.

Amsterdam, Barcelona

Cea mai potrivită perioadă pentru a vizita Amsterdamul este primăvara, de Paşte, când oraşul este colorat şi înmiresmat de întinderi nesfârşite de lalele şi narcise. Poveştile le afli în Casa lui Rembrandt în Muzeul Van Gogh şi în Muzeul Bibliilor.

„Paştele în Amsterdam la Hotel Westcord Art 3* costă de la 569 Euro/pers. În preţ sunt incluse transportul cu avionul, transferurile, patru nopţi cazare cu mic dejun, tur de oraş, asistenţă turistică. Taxa de aeroport este de la 125 Euro/pers. Cei care aleg Barcelona plătesc de la 499 Euro/pers. pentru transport cu avionul, transferuri, patru nopţi cazare cu mic dejun la hotel de trei stele, tur de oraş, asistenţă turistică. Taxa de aeroport este de la 100 Euro/pers" susţine Adriana Goicea, manager Prompt Service Travel.

Lisabona

Pentru Lisabona, preţurile pornesc de la 599 Euro/pers. şi includ: transportul cu avionul, transferurile, cinci nopţi cazare cu mic dejun la hotel de cinci stele, tur de oraş, asistenţă turistică. Taxa de aeroport este de la 195 Euro/pers.


12 March 2011