La etajul patru al celei mai noi cladiri dezvoltata de "veteranul" Portland Trust, Floreasca Business Park sau Floreasca 169A, isi desfasoara activitatea consultantul imobiliar The Advisers/ Knight Frank, compania cu cea mai mare cota din piata inchirierilor de birouri.

12989-advisers.jpgThe Advisers/ Knight Frank, compania fondata de Horatiu Florescu si Monica Barbu in urma cu mai bine de un an, are in prezent 25 de angajati.


La cei 430 mp inchiriati in Floreasca Business Park, suprafata medie per angajat depasteste 17 mp, cu mult peste media intalnita in companiile din centrul Bucurestiului, respectiv 11 mp per angajat.

"Biroul unui angajat trebuie sa fie suficient de spatios pentru a-i permite acestuia sa lucreze la capacitatea sa maxima. Un birou inghesuit se va reflecta ulterior in performanta angajatilor", afirma Horatiu Florescu (foto jos), presedinte & CEO al companiei The Advisers/ Knight Frank.

In ceea ce priveste biroul sau, acesta este amplasat intr-un colt al etajului si este inchis in sticla. "Sunt anumite intalniri pe care le tin in biroul meu si nu in salile de conferinta. In rest, usa biroului este deschisa. Nu-mi plac spatiile rigide, conventionale si de aceea am incercat sa nu fac din biroul meu «biroul sefului»", spunea recent Florescu.

Salile de sedinta

O cota importanta din suprafata inchiriata o reprezinta cele patru sali de conferinta: una pentru sedintele interne sau intalniri informale, doua sali care pot fi unite astfel incat personae sa poata gazdui pana la 25 de participanti si o sala mai mica, pentru intalniri de cel mult patru persoane si conferinte telefonice.

"Activitatea de consultanta implica necesitatea multor sali de conferinta. Astfel, pentru biroul unei companii multinationale este recomandata o ratie de 30% spatii inchise si 70% spatii deschise. Daca ne referim la companii de avocatura sau farmaceutice, atunci este recomandata o ratie inversa, circa 70% spatii inchise si 30% deschise", explica presedintele The Advisers/ Knight Frank.

12990-florescu.jpgFlorescu este si brokerul care a inchiriat de-a lungul ultimilor ani cea mai mare parte a spatiului din Floreasca Business Park, astfel incat alegerea sediului in primavara anului trecut nu a fost una dificila.


"In ultimii trei ani, am lucrat foarte mult pe proiectele din aceasta zona si inca o facem. Este o zona cu acces usor atat catre centrul, cat si catre nordul Capitalei. In plus, asa cum ne sfatuim intotdeauna clientii, experienta dezvoltatorului trebuie sa fie un factor decisiv in alegerea unui sediu", adauga Florescu.

Chiriile platite de companii pentru spatiile din Floreasca Business Park variaza in functie de perioada in care au fost incheiate contractele. "Multe contracte au fost semnate in perioada 2007- 2008, iar altele in 2009. In ultimul an, chiriile agreate au fost la nivelul chiriilor practicate in zona, de circa 16 euro/mp", spune presedintele The Advisers/ Knight Frank.

Locurile de parcare

Pe langa birouri, compania a inchiriat si mai multe locuri de parcare, ratia fiind de circa 1 loc la 50 mp de birouri.

"Locurile de parcare sunt indispensabile si orice economie facuta la acest capitol poate fi periculoasa. Ele asigura atat confortul angajatilor, cat si confortul clientilor, esential in activitatea de consultanta", incheie Horatiu Florescu.

Cunoscut pentru dezvoltarea proiectelor Opera Center I si II si Bucharest Business Park, Portland Trust a finalizat cladirea din Floreasca in primavara anului 2009, printre chiriasi numarandu-se Abbott, ABB, Agip, DHL, Holcim, Honeywell, L`Oreal, Xerox si Oracle.

Sursa

5 August 2010