Există soluţii pentru ieşirea din criză? Cine reglementează activitatea imobiliară şi cum se procedează în alte ţări? De unde începem? Reglementând piaţa, a fost concluzia unanimă a participanţilor la CNAIR.

Vă prezentăm în continuare punctele de vedere ale speakerilor prezenţi la Conferinţa Naţională a Agenţilor Imobiliari din România (CNAIR).

CE FACE Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Ioan Andreica - Ministru Secretar de Stat, MDRT:

• Vă felicit pentru Ziua Agentului Imobiliar
• În ceea ce priveşte suportul statului pentru sectorul imobiliar, aş menţiona programele de dezvoltare şi de reabilitare
• Programul Prima casă 2 este de succes, chiar şi pe timp de criză
• S-a ridicat plafonul de la 60.000 euro, la 75.000 euro, pentru cazul în care mai multe persoane se pot asocia; pentru prima dată intră în discuţie şi case care nu s-au început, de la zero, precum şi case în stadiul intermediar, „la roşu"
• La tranzacţiile cu imobile vechi, vor fi acceptate doar locuinţele care se încadrează în clasele A, B şi C, în programul Prima casă
• Există 743 auditori autorizaţi de minister şi într-o lună, două vor fi peste 1.000 auditori, aşa că de la 1 iunie certificatul energetic ar putea fi obligatoriu pentru toate tranzacţiile imobiliare
• Modernizăm legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, pentru a stabiliza piaţa în domeniul imobiliar, al construcţiilor noi



1. CE AR TREBUI SĂ FACĂ AGENŢII IMOBILIARI Ioan Andreica - Ministru Secretar de Stat, MDRT:

• Este o iniţiativă lăudabilă ca în sfârşit această asociaţie să funcţioneze pe o activitate reglementată
• Eu cred că trebuie să puneţi accentul pe persoană, pe agent
• Activitatea trebuie extinsă, pentru ca agenţia, prin specialiştii ei, să ofere un minim de informaţii despre imobile
• Activitatea unei agenţii trebuie să fie una de consultanţă

2. ASOCIAŢIE PROFESIONALĂ VERSUS ASOCIAŢIE PATRONALĂ

Ioan Andreica - Ministru Secretar de Stat, MDRT:

• Asociaţiile patronale trebuie să lucreze cu patronii, cu reprezentanţii instituţiilor, iar asociaţiile profesionale cu specialiştii, cu angajaţii
• Cele două au interese diferite, dar pot să lucreze în paralel
• Probabil trebuie să începeţi cu asociaţia profesională
• Un exemplu bun este Ordinul Arhitecţilor, care stabileşte dreptul de semnătură ş.a.m.d, dar care nu intră în conflict cu nici o firmă de proiectare


3. CE FACE ARAICristian Clenciu, preşedinte ARAI:

• Agentul imobiliar are nevoie de suportul nostru, al ARAI
• Dedicăm Ziua Agentului Imobiliar tuturor celor care au reuşit să supravieţuiască furtunii din imobiliare
• Împreună cu Imopedia urmărim să îi ajutăm cu soluţii, cu studii de caz şi resurse proactive.
• Astăzi nimeni nu se mai îndoieşte că este nevoie de o reglementare
• Este greşit să ne întrebăm cum va supravieţui profesia de agent imobiliar. Este bine să ne gândim cum vom contribui la ieşirea din criză.

4. CE AU FĂCUT BĂNCILE ROMÂNEŞTI ŞI CE FAC ALTE STATERuxandra Cleciu - Director General, NEOCASA:

• Faptul că piaţa a încetinit, chiar s-a oprit la începutul lui 2009 a condus la ieşirea de pe piaţă a unor non-profesionişti şi poate la reconsiderarea valorilor celor care au rămas
• De aceea aş insista şi eu pe latura de consultanţă pe care trebuie să o dea agenţiile imobiliare
• Haideţi să le arătăm clienţilor şi partea bună a crizei: cumperi mai ieftin
• În Polonia, în primii opt ani, pentru tineri, jumătate din rata creditului pentru casă este asigurată de stat
• Eu consider băncile principalele responsabile de situaţia actuală de pe piaţă; cum au evaluat ele un apartament în 2003 la 30.000 dolari şi au reevaluat acelaşi apartament la 85.000 euro în 2008? Este ceva în neregulă.

5. CE FACE A.N.P.C.Chita Prelipceanu - Comisar ANPC

• Agentul imobiliar trebuie să dea un minim de informaţii despre imobil
• Numărul reclamaţiilor privind prestările de servicii imobiliare a scăzut faţă de anii trecuţi, acum avem foarte puţine
• În urmă cu câţiva ani, aveam multe reclamaţii date de neînţelegerile din clienţi şi agenţi, privind fie un comision prea mare, fie pentru că forţa o tranzacţie într-un anume timp sau că nu îi spunea consumatorului totul despre un imobil
• Majoritatea reclamaţiilor de acum se referă la contractele pentru ansambluri rezidenţiale, din care lipsesc anumite informaţii privind furnizarea utilităţilor sau există clause cu character prea general.




6. SPRIJIN EUROPEAN Manuel Negrao , preşedinte C.E.I.:

• În numele confederaţiei pe care o reprezint şi din care Dvs faceţi parte, ca una din asociaţiile reprezentative (n.r. ARAI) vă exprim onoarea de a fi alături la această conferinţă
• Noi considerăm de o mare importanţă orice activitate de schimb profesional de cunoştiinţe, pentru întărirea sectorului imobiliar din România
• Într-o lume aproape fără frontiere, trebuie să regândim acest sector, este nevoie de standarde profesionale





23 April 2010