Dezvoltatorul imobiliar de origine belgiană Atenor Group a reluat în această lună lucrările la prima clădire de birouri din cadrul complexului Hermes Business Campus din apropierea staţiei de metrou Pipera.

27713-untitled-1.jpgLucrările de construcţie au fost oprite timp de şapte luni, perioadă în care belgienii au schimbat arhitecţii şi au semnat un contract cu austriecii de la Alpine, pentru construcţia structurii primei clădiri. Construcţia a început în toamna lui 2010, partea de fundaţie fiind asigurată de grecii de la Octagon – într-un contract de circa 5 mil. euro, iar finalizarea lucrărilor este aşteptată pentru noiembrie 2013. Proiectul a fost desenat iniţial de arhitecţii de la B23T International Architectural Services, însă aceştia au fost înlocuiţi în acest an de cei de la West Group Architecture. În urma acestei modificări, structura clădirii va rămâne identică, dar vor fi aduse schimbări la partea de faţadă. Prima clădire va avea o suprafaţă de 18.225 mp structuraţi pe parter şi opt etaje.

În 18 octombrie, grupul Atenor a emis obligaţiuni cu scadenţă la 5 ani în valoare de 60 de milioane de euro, sub forma unei oferte publice pentru investitori privaţi şi instituţionali din Belgia şi Marele Ducat al Luxemburgului. O parte însemnată din aceşti bani vor fi utilizaţi şi pentru proiectul din România.

„Investitorii instituţionali erau pregătiţi să ne ofere 300 mil. euro, chiar dacă noi am cerut doar 40 mil. euro. Până la urmă am luat 60 mil. euro, dar avem o susţinere puternică din partea investitorilor“, a declarat Stephan Sonneville, CEO-ul şi unul dintre acţionarii grupului belgian. Chiar dacă acesta nu a vrut să facă publică valoarea investiţiei necesare pentru finalizarea primei clădiri, ea se ridică la circa 25 mil. euro, în contextul în care fundaţia a costat 5 mil. euro, iar contractul cu Alpine a fost semnat pentru circa 15 mil. euro, potrivit informaţiilor făcute publice de constructori.

Timpul potrivit?

Construcţia Hermes Business Campus, care va cuprinde până la finalizare trei clădiri în suprafaţă totală de 78.000 mp, se desfăşoară pe o piaţă a birourilor care se confruntă cu un grad mediu de neocupare de 13,7%. La un stoc de 2,14 mil. mp la nivelul întregii Capitale, înseamnă că 30 de hectare de spaţii de birouri stau goale, din care 43% se află în Pipera.

Cu toate acestea, reprezentanţii Atenor nu văd asta ca pe o problemă. În primul rând ei se diferenţiază de zona Pipera şi mizează pe contractele de închiriere semnate în 2007-2008 care vor expira în această perioadă. „Unii dezvoltatori vor avea probleme când ciclul economic se va inversa. În 2014-2015 vor fi mai multe clădiri de birouri pe piaţă, iar în acest scenariu noi suntem în avantaj. În plus putem pune pe piaţă o chirie competitivă, de 14 euro/mp/lună. Noi ne pregătim pentru contracte pe cinci ani, dar suntem flexibili şi putem accepta şi perioade mai scurte“, spune Stephan Sonneville. La asta se adaugă tehnologiile utilizate la construirea imobilului de birouri care vor ajuta la obţinerea unui certificat BREEM, ce atestă impactul redus pe care construcţia îl are asupra mediului. Calitatea „verde“ a construcţiei va permite chiriaşilor să reducă costurile de întreţinere care se adaugă chiriei efective.

Un alt avantaj important pe care îl are Atenor este independenţa faţă de finanţările bancare. Potrivit lui Sonneville, compania are capacitatea de a susţine dezvoltarea Hermes Business Campus numai din sursele proprii şi din cele atrase de la acţionari.

Profit redus, dar profit

Atenor a cumpărat terenul fostei fabrici Electronica încă dinainte de criză, iar acum realizează că au plătit mult mai mult decât ar putea plăti astăzi. În plus, chiar dacă costurile de construcţie s-au diminuat cu circa 20% faţă de 2007 şi chiriile s-au redus cu 25%. „Profitul este de asemenea mai mic, dar nu vom pierde bani din acest proiect“, menţionează Sonneville.

El se aşteaptă totuşi să atragă o parte importantă dintre chiriaşii vechilor clădiri, nemulţumiţi de serviciile oferite în trecut, şi vede un potenţial în zona de outsourcing (externalizarea unor servicii). „Oamenii au mers în India pentru outsourcing, dar şi-au dat seama că nu e un El Dorado şi s-au întors. România şi-a crescut potenţialul pentru astfel de chiriaşi“, spune şeful Atenor.

Chiar dacă zona Pipera are încă pata trecutului, Sonneville se aşteaptă ca noile dezvoltări de pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu să motiveze autorităţile locale în îmbunătăţirea infrastructurii. Lărgirea străzii Fabrica de Glucoză, plus pasajul Pipera dau speranţe investitorilor. „Este adevărat că suntem în România şi lucrurile se mişcă mai greu, dar aşa cum s-a întâmplat cu pasajele Pipera şi Băneasa se va întâmpla şi aici, pentru că zona se dezvoltă“, a subliniat Paul Lannoye, directorul de proiect.

Belgienii nu se aşteaptă să înceapă lucrările la a doua clădire decât în momentul în care vor avea rezultate pozitive cu primul imobil.

 

Sursa

26 October 2012