În anii 2007-2008, un buget de 100.000 de euro reprezenta o sumă modestă pentru achiziţionarea unei case. Să ne amintim că un apartament cu două camere într-un cartier semicentral din Capitală costa între 80.000 şi 100.000 de euro.

17307-174576-rezidential.jpgAstăzi lucrurile s-au schimbat, iar o familie care îşi permite să facă astfel de achiziţii poate cumpăra cu aceşti bani o casă la care nici nu visa cu ceva timp în urmă. Împrospătăm informaţiile privind ofertele de până la 100.000 de euro cu cele culese de la târgul Project Expo.

Cu suma de 100.000 de euro puteţi achiziţiona un apartament cu 3 camere într-un cartier rezidenţial sau chiar o vilă construită în 2010, cu suprafaţa între 100 şi 200 mp. În ultimii trei ani, în Bucureşti au apărut foarte multe cartiere rezidenţiale, iar apartamentele se încadrează în toate standardele, atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar.

O familie care abia îşi clădeşte căminul poate dispune şi de ajutorul oferit de programul guvernamental „Prima Casă". De ştiut că aceste locuinţe se dau la cheie şi dispun de toate finisajele necesare: zugrăvit cu vopsea lavabilă în interior, tâmplărie PVC cu geam termopan, uşi interioare şi uşă metalică la intrare, parchet, faianţă şi gresie, obiecte sanitare şi centrală proprie de apartament. De asemenea, aveţi posibilitatea să vă alegeţi modelele şi culorile pe care le doriţi.

Agenţii imobiliari susţin că interesul pe piaţa rezidenţială este în creştere. Comparativ cu perioada de vârf, preţurile actuale sunt aproape la jumătate, iar în viitor nu ne vom putea aştepta la oscilaţii spectaculoase aşa cum au fost în ultimii ani.

Au apărut şi locuinţele ecologice şi se preconizează că vor fi din ce în ce mai căutate. Un astfel de apartament, cu trei camere şi grădină proprie, se vinde în Avalon Residence (lângă Pădurea Tunari, o zonă aerisită) cu 71.000 de euro, plus 5% TVA. E drept, o astfel de locuinţă nu e foarte ieftină, însă o familie care vrea să fie parte activă în protecţia mediului înconjurător şi dispune de acest buget ar face o alegere potrivită.

Locuinţe vechi din Bucureşti care nu depăşesc 100.000 euro

Există şi locuinţe vechi al căror preţ depăşeşte 90.000 de euro, situate în centrul Bucureştiului, care se disting însă prin finisaje de calitate.

„Din cauza cererii extrem de scăzute, preţurile apartamentelor vechi sunt mai mici; cu toate acestea, mulţi cumpărători sunt interesaţi de locuinţele noi. Însă, dacă finisajele la casele vechi sunt calitative, pot trezi interesul - mai ales al unei familii aflate la început de drum", spune Liliana Munteanu, consilier vânzări la Metropolitan Residence.

Exemple: www.romanialibera.ro.

Apartament cu trei camere situat pe Magheru - Piaţa Romană, 82 mp, preţ 95.000 de euro. Se compune din: cameră de zi, două dormitoare, bucătărie, baie, grup sanitar, dressing. Finisaje şi amenajări: parchet, gresie, faianţă, geamuri termopan, balcoane închise, centrală proprie, toate materialele fiind de ultimă generaţie.

Casă locuibilă cu trei camere, situată în Bucureştii Noi, 200 mp, toate utilităţile, baie, bucătărie, hol, la preţul de 93.000 de euro.

Apartament două camere, situat în P-ţa Mihail Kogălniceanu (vedere statuie), etaj 2 din 6, 60 mp, finisaje şi amenajări, preţ 75.000 de euro, negociabil.

Locuinţe noi în Bucureşti până la 100.000 de euro

Atracţia acestui an sunt apartamentele din ansamblurile rezidenţiale. Ofertele pieţei sunt numeroase şi foarte atractive. Există şi promoţii. Au devenit de mare interes apartamentele şi casele ecologice, precum şi cele situate în zonele aerisite de lângă Bucureşti. Mona Ardeleanu, de la agenţia Southpacific, anunţă promoţii la vilele din cartierul Sydney Tunari: „Avem o reducere de până la 5% pentru vile până pe data de 15 aprilie. Sperăm să atragem cumpărători, anul acesta piaţa imobiliară merge mai bine".

Informaţii: târgul imobiliar Project Expo

Apartament situat în cartierul Militari, în ansamblul rezidenţial Block Lujerului, 127.30 mp, etaj 1, două holuri, baie, bucătărie, living, dormitor, terasă. Pe lângă finisaje, dispune de loc de parcare şi boxă subterană. Preţ 99.500 euro.

Vilă în ansamblul rezidenţial Frumuşani, la 30 de minute de P-ţa Unirii. Este bifamilială şi are finisaje complete. Suprafaţa utilă este de 79,85 mp, iar suprafaţa construită este de 114, 85 mp. Preţ 85.000 de euro, cu TVA inclusă.

Apartament ecologic în complexul Avalon, aflat în zona Băneasa, cu trei camere şi grădină proprie, 65 mp, preţ 71.500 euro, plus 5% TVA.

Braşov
- 82.000 de euro, casă în centrul istoric, situată pe str. Dealul Spirii, trei camere, 150 mp, teren 100 mp, parter plus două etaje.
Ploieşti
- 94.000 de euro, casă în zona de nord a Ploieştiului, 102 mp, teren 160 mp, parter plus etaj.
Sibiu
- 100.000 de euro, vilă în ansamblul rezidenţial Cibin, suprafaţă utilă de 200 mp, teren de 250 mp, parter plus etaj şi mansardă, an construcţie 2009, patru camere, trei băi, două balcoane. Parterul este format din două terase, hol intrare şi living. Mansarda are suprafaţa de 80 mp.
Constanţa
- 96.000 de euro, Faleza Nord, casă trei camere, 120 mp, teren de 208 mp, terasă de 35 mp, construcţie înainte de 1990.
Timişoara
- 90.000 de euro, vilă situată în zonă periferică, patru camere, 120 mp, trei băi, două balcoane, an construcţie 2010.


Sursa

30 March 2011