Dupa o vara secetoasa  si un an cam lipsit de noi produse de finantare, bancile au inceput timid sa lanseze noi oferte de creditare, unele mai scumpe decat altele.

26296-bancnote-euro-plata.jpgIn mod curios, desi este criza, iar bancile isi restrang activitatea si isi reduc numarul angajatilor si al sucursalelor, creditele nu par a se ieftini deloc, dimpotriva. Acesta este un semn ca managementul de top tine sa-si pastreze salariile mari cu orice pret, punand in carca angajatilor ramasi mai multe obligatii, iar in sarcina clientilor atrasi cu reclame mestesugite, cat mai multe costuri. Va prezentam cateva dintre cele mai scumpe credite existente in acest moment pe piata din Romania, Calculele privind dobanzile si ratele au fost facute cu ajutorul calculatorului de credite pus  la dispozitie de Finzoom. Comparati si… cumparati.

Credite imobiliare

Sa luam, de exemplu, un credit imobiliar in valoare de 60.000 de euro, acordat pentru cumpararea de imobile, pe o perioada de 15 ani. La credit Europe Bank, avansul este de 25%, adica 15.000 de euro. Dobanda  initiala este de 7,8% pe an, dar dobanda anuala efectiva  (DAE) trece de 11% pe an. Rata este de 578 de euro pe luna, iar dupa 15 ani veti constata ca ati platit aproape 97.000 de euro.  Banca CR Firenze Romania ofera credite imobiliare in conditii similare (25% avans) si cere initial o dobanda variabila de 6,79%/an, dar DAE ajunge la peste 10,3% pe an. Rata la un credit de 60.000 de euro pe 15 ani este de aproape 570 de euro/luna, iar suma totala de plata va fi de peste 93.000 de euro. Cele mai scumpe credite imobiliare sunt insa oferite de banca RIB. Aceasta cere pentru un credit de 60.000 de euro o dobanda de 12,36%/an (DAE – 15,19%/an), o rata de 687 de euro pe luna, iar suma finala de plata va fi de peste 119.000 de euro. Spre comparatie, pentru acelasi credit, Garanti Bank are un DAE de 4,85%/an, rata este de 389 de euro pe luna, iar dupa 15 ani veti plati doar 70.000 de euro.

Imprumuturi fara garantii

Cand vine vorba de credite de nevoi personale fara garantii, Garanti Bank nu mai este atat de darnica. Astfel, la un imprumut de 10.000 de euro, pe sapte ani, DAE este de peste 18% pe an, rata ajunge la aproape 209 euro/luna, iar suma totala de rambursat va fi de aproape 17.000 de euro, adica 170% fata de cerditul  initial. Pro Credit Bank are, la randul sau, o oferta cam piperata la creditul pentru nevoi personale, cei 10.000 de euro imprumutati initial fiind taxati cu o DAE de 16,71%. Rata e ceva mai mica, de 194 de euro pe luna, dar la finalul perioadei veti constata ca ati platit 16.400 de euro, adica 164% fata de suma initiala. Si banca CR Firenze Romania ofera credite de 10.000 de euro pe diverse perioade de timp, iar clientii care se incumeta sa ia un imprumut PRESTO pe sapte ani vor plati o DAE de 15,68% pe an si o rata lunara de 207 euro. Suma totala de plata la incheierea peroadei de creditare se ridica la 15.640 de euro. Spre comparatie, cel mai accesibil credit existent pe piata – cel putin teoretic – pare a fi cel oferit de Banca Carpatica, unde DAE pentru cei 10.000 de euro imprumutati pe sapte ani este de 13%/an, iar rata, de 178 de euro pe luna.

Bani pentru masini

Cei care vor sa cumpere o masina din productia interna si se incadreaza cu salariul lor, dar si cu avansul cerut, de minimum 25%, pot obtine relativ usor un credit auto pe cinci ani, precum cel oferit de CR Firenze Romania, care este cap de lista a bancilor cu dobanzi peste medie. Banca ofera credite de 10.000 de euro, cu avans de 35%, adica de circa 3.500 de euro, iar pentru restul de 6.500 de euro cere o DAE de 18,69% si o rata lunara de aproape 190 de euro. Suma finala de platit – circa 11.000 de euro (pentru un credit de 6.500 de euro). Piraeus Bank ofera imprumutul „Autoturism nou”  in euro, tot pe cinci ani, iar la o valoare a masinii de 10.000 de euro este  necesar un avans de 2.500 de euro. Pentru restul de 7.500 de euro, DAE este de 17,4% pe an, iar rata, de 183 de euro/luna. In final, la Piraeus veti plati aproape 10.900 de euro pentru un imprumut initial de 7.500 de euro. Spre comparatie, pentru aceeasi suma,  dar cu numai 20% avans, cel mai ieftin credit auto de pe piata pare a fi cel oferit de CEC Bank, cu DAE de 8.54% pe an, o rata lunara de 152 de euro/luna si o suma totala de plata de 9.153 de euro pentru un imprumut de 8.000 net de euro pe cinci ani.

Carduri de credit

Cand vine vorba de carduri de credit in lei, diferentele par a fi si mai mari. Astfel, daca avem in vedere cardul emis de CETELEM, acesta are o DAE la plati de 26,36%, respectiv de 39,11% la retragerea de numerar, o perioada de gratie (timp in care nu platiti dobanda) de 60 de zile si o taxa anuala de 35 de lei.  CEC Bank ofera un card de credit Master Card in lei, cu DAE la plati de 12,95%, respectiv de 20,59% pentru retragere de numerar, o perioada de gratie de 59 de zile, iar utilizatorii nu platesc nicio taxa anuala. Si Alpha Bank are disponibile pentru clientii sai carduri de credit, printre care se numarar cel numit Cosmote Alpha Mastercard in lei. DAE la plati este de 14,23% pe an, respectiv de 26% la retragerile de numerar, perioada de gratie este de 55 de zile, iar taxa anuala, de 10 lei. Unul dintre cele mai scumpe carduri de pe piata este Mastercard Perfect Fun, emis de RBS, cu DAE la plati de 22,85% pe an, respectiv de 39,31% pe an pentru retragerea de numerar si o perioada de gratie de numai 45 de zile.

Finzoom precizeaza ca DAE la plati reprezinta costul total al platilor facute direct la comercianti cu cardul de credit si include, pe langa dobanda liniei de creditare, toate taxele si comisioanele pe care le platiti pentru folosirea cardului ca instrument de achizitie. DAE pentru retragerea de numerar reprezinta costul total al retragerii banilor de la ATM-ul bancii si include, pe langa dobanda liniei de creditare, toate taxele si comisioanele pe care le platiti pentru folosirea acestui produs ca sursa de finantare.

 

Sursa

8 September 2012