Imaginea Centrului Istoric al Capitalei in 2009, cu terasele pline de la doua dupa-amiaza pana la doua-trei noaptea, cu clienti cautand un loc liber la o masa de-a lungul unei strazi de cateva sute de metri, intr-un an de recesiune economica, a creionat in mintea a zeci de oameni de afaceri businessul perfect.

Pana anul trecut, 50 de restaurante si cafenele au reusit sa-si faca loc printre ruine si sa inceapa sa ruleze afaceri de sute de mii de euro anual cu puburi sau baruri care fac concurenta oricarui competitor strain de pe marile bulevarde europene.

Temperaturile nu au depasit 15 grade de la inceputul anului, de cele mai multe ori a nins sau a plouat, dar in cele cateva zile cu soare de la inceputul lui martie, pe doua strazi din zona Lipscani proprietarii de cafenele au scos deja mese si scaune.

Este momentul in care "isi impart teritoriul" cu competitorii, fiecare artera urmand sa fie plina in vara de zeci de terase.

Singura diferenta fata de anul trecut este insa ca printre unitatile deja existente si-au facut loc si cateva nume noi. Malagamba, La Bonne Bouche sau Divan sunt restaurantele care vor intra vara aceasta in lupta pentru impartirea clientilor si a veniturilor.

"Va fi gata saptamana aceasta. Este primul pe care il deschid, dar sincer ma uit la toate spatiile ramase libere. Partea rea este ca nu am bani sa fac ce imi doresc, pentru ca am idei pentru inca doua centre ca acesta", incearca sa glumeasca Claudiu Leonte, unul dintre actionarii restaurantului frantuzesc La Bonne Bouche, care se va deschide in curand pe strada Franceza, in apropierea restaurantului unguresc St. George.


Sursa

12 March 2010