Cererea de credite din partea populatiei a continuat sa scada in trimestrul II, iar bancile nu intrevad o imbunatatire nici in trimestrul urmator. Doar creditarea companiilor s-a revigorat putin, dupa 5 trimestre consecutive de declin, iar acest lucru s-a datorat dinamicii creditelor pe termen scurt, conform unui sondaj publicat de BNR.

Cererea de credite din partea companiilor a fost in crestere fata de trimestrul I din 2010, intrerupandu-se seria de cinci trimestre consecutive de declin.

Aproximativ 20% din institutiile de credit au raportat in trimestrul II o tendinta crescatoare a cererii de credite, confirmandu-se asteptarile anterioare ale acestora. Prognozele bancilor pentru trimestrul III nu sustin o posibila reluare mai ampla a creditarii la nivelul companiilor.

Avansul cel mai important s-a inregistrat in cazul creditelor pe termen scurt solicitate de companiile foarte mari (corporatii), iar intr-o masura mai scazuta din zona IMM-urilor. Jumatate, respectiv 30% din banci au raportat aceste evolutii pentru trimestrul II din 2010.

Cererea de credite pe termen lung a fost intr-un usor regres si cel putin in trimestrul urmator situatia nu pare sa se imbunatateasca, informeaza sondajul BNR.

Populatia, mai putin interesata de credite

Standardele de creditare pentru populatie au fost pastrate relativ neschimbate in ultimele 3 luni. In aceste conditii, cererea de credite a fost in declin, atat pentru creditele de consum cat si pentru cele imobiliare. Bancile nu preconizeaza o relansare a creditarii nici in trimestrul III.

Interesul populatiei pentru credite destinate achizitia de locuinte si terenuri a ramas in teritoriul negativ in trimestrul II, infirmand asteptarile optimiste anterioare ale bancilor. Aceasta evolutie s-a conturat, conform sondajului BNR, pe fondul diminuarii increderii consumatorilor in situatia economica generala si in veniturile viitoare.

Totodata se observa o apropiere a ofertelor bancilor in ceea ce priveste avansul minim solicitat. Pe ansamblu, avansul minim a cunoscut chiar o usoara scadere. In opinia BNR, acest lucru denota inceputul unor politici de uniformizare a ofertelor.

Bancherii cred ca preturile la case vor continua sa scada

Pe termen scurt, bancile nu intrevad o reluare a creditarii imobiliare. In plus, ele se asteapta ca preturile locuintelor sa coboare mai departe, dupa ce am asistat deja la 2 ani de scadere continua.

Bancile au raportat mentinerea cererii pentru creditele de consum la nivelul din trimestrul I, contrar asteptarilor optimiste anterioare a circa jumatate din banci. Cererea s-a modificat in mod diferentiat, in functie de tipul creditului. O restrangere a cererii este semnalata, in special, pentru cardurile de credit si, intr-o masura mai mica, pentru creditele de consum garantate cu ipoteci.

 




Sursa

23 August 2010