În anii de glorie ai pieţei imobiliare, orice mall sau hipermarket construit aducea plus valoare locuinţelor din vecinătate. Probabil asta sperau şi locuitorii cartierului bucureştean Chitila, odată cu dezvoltarea zonei comerciale din cartier. Din păcate, de data aceasta lucrurile nu au stat aşa. Vânzările nu merg foarte bine, ceea ce îi determină pe cei care vor să vândă să nu aibă pretenţii financiare foarte mari.

28546-chitila.jpgVânzările în Chitila sunt destul de mici comparativ cu celelalte cartiere din nordul Capitalei, spun agenţii imobiliari.

„Chiar dacă în ultimii ani o serie de retaileri au ales să deschidă magazine în Chitila, cartierul nu este perceput foarte bine de către cei care îşi caută o locuinţă. Acest cartier este încă deficitar la capitolul mijloace de transport în comun şi vecinătăţi”, spune Bogdan Paicu, Manager Vânzări în cadrul agenţiei imobiliare Private Broker.

Cele mai căutate locuinţe sunt apartamentele noi situate în blocuri mici, de maximum cinci etaje, care au fost ridicate la graniţa cartierului Chitila cu Bucureştii Noi.

„Terenurile din zona Chitila sunt, în medie, cu 20-25% mai ieftine decât în zona Bucureştii Noi, către Dămăroaia, dezvoltatorii au început să migreze către Chitila. Preţurile sunt orientate, în special, spre cumpărătorii tradiţionali ai programului Prima Casă”, explică Robert Stănici, Certified Residential Specialist la agenţia imobiliară Victoria Consult Real Estate.

În zonă s-au construit cu precădere apartamente cu două camere, care se vând în medie cu 57.500 euro, la o suprafaţa utilă de aproximativ 55 mp. În cazul apartamentelor cu trei camere, suprafaţa medie este de circa 70 mp, iar preţul ajunge la 73.000 euro. Dezvoltatorii au evitat, în general, să construiască garsoniere, iar cele existente au o suprafaţă utilă medie de 32 mp şi un preţ de 35.000 euro.

O ofertă bogată găsim însă, pe segmentul case/vile. Aici preţurile variază foarte mult, în funcţie de zonă, de suprafaţa terenului şi a imobilului, finisaje sau anul construcţiei. Potrivit agenţilor imobiliari din zonă, preţul porneşte de la 50.000 euro pentru o casă cu trei camere (46 mp utili), 120 mp teren, situată într-o zonă mărginaşă şi 430.000 euro pentru o vilă cu şase camere (350 mp utili), 580 mp teren, construită într-o zonă bună din Chitila.

„Piaţa terenurilor este una activă, cele mai mici valori tranzacţionate se înregistrează în jur de 150 euro/mp, iar maximul solicitat în zona este de 450 euro/mp. Loturile de teren variază ca suprafaţă, între 250-300 mp şi 400-500 mp”, spune reprezentantul Victoria Consult Real Estate.

Principalii cumpărători de terenuri sunt dezvoltatorii de dimensiuni mici care aleg să construiască blocuri de apartamente”, completează oficialul Private Broker.

Cine vrea să locuiască în Chitila?

În general, cei care aleg să cumpere o locuinţă în cartierul Chitila sunt clienţi cu bugete care se încadrează în plafonul Prima Casă.

„Sunt persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 45 ani, care nu sunt interesate de blocurile vechi, acestea fiind însă, situate mai central. Demnă de menţionat este prezența cumpărătorilor proveniţi din Târgovişte şi comunele învecinate, precum Răcari, Tărtăşeşti etc”, ne-a declarat Robert Stănici.

Avantaje vs dezavantaje

Zona Chitila a cunoscut o dezvoltare puternică în ultimii ani. Infrastructura s-a îmbunătăţit semnificativ, iar investitorii din sectorul retail s-au concentrat pe acest cartier în ultima perioadă.

„Aceste lucruri au influenţat în mod evident sectorul rezidenţial, favorizând apariţia a numeroase clădiri noi. Menţionăm aici apariţia, chiar vizavi de Colosseum Mall, a unor blocuri cu regim de înălţime S+P+6E. Cumpărătorii au apreciat faptul că din zona Chitila se ajunge în aproximativ 15 minute în Piaţa Victoriei”, susţine Robert Stănici.

Obiecţiile principale, venite din partea potenţialilor cumpărători, sunt legate de poziţia mărginaşă şi lipsa unei staţii de metrou situate chiar în zonă.

„De asemenea, se construieşte haotic. Cartierul de case va deveni în timp cartier mixt, case şi apartamente. Pentru cei care caută o casă, este bine sa aibă vecinătăţi bine definite. În acest fel, evită riscul de a locui la casă lângă un bloc de cinci etaje”, conchide Bogdan Paicu.

CITEȘTE ȘI Cartierul Militari, dincolo de graniţele oraşului: aceeaşi viaţă ca în Bucureşti, dar cu buletin de Ilfov

 

6 December 2012