Reprezentanţii BCR vor să-i încânte pe români să folosească cardul bancar. Astfel dacă scoateţi bani de la un bancomat BCR, primiţi bonus melodia preferată. Nu e o glumă, lucrurile sunt cât se poate de serioase.

16292-65688-0-bancomat_bcr.jpgBCR a încheiat un parteneriat cu Universal Music prin care, în perioada 1 februarie - 31 mai 2011, posesorii de carduri bancare emise de orice bancă din România sau din străinătate care efectuează tranzacţii la bancomatele şi POS-urile BCR primesc la schimb melodiile preferate.

"Am pornit de la o premisă foarte simplă: toată lumea ascultă muzică. Gradul de utilizare a cardurilor bancare este în continuare scăzut în România, iar în această campanie îmbinăm utilul cu plăcutul: educăm clienţii să utilizeze cardurile şi îi răsplătim cu muzică bună. Este prima campanie care recompensează toţi utilizatorii de carduri, indiferent de banca emitentă, pentru orice fel de tranzacţie efectuată la bancomatul sau POS-ul BCR", a declarat Igor Zganjer, director Carduri, BCR.

Tranzacţiile la ATM care se califică în campanie sunt următoarele: retragere numerar, plată facturi, reîncărcare cartele Orange / Vodafone /Cosmote, reîncărcare aplicaţie transport RATB. De asemenea, tranzacţiile la POS care vă vor aduce în dar o melodie sunt cele efectuate la cumpărături de minimum 10 lei, la orice POS BCR.

Melodiile pe care le veţi primi cadou sunt în format mp3 şi pot fi descărcate doar pe un dispozitiv hardware tip computer personal/notebook. Atenţie, însă aveţi la dispoziţie cel mult zece zile calendaristice pentru a descărca melodia aferentă unei tranzacţii POS/ATM BCR. Aşa că păstraţi chitanţa şi verificaţi când expiră perioada.

Pentru a putea descărca melodiile cadou trebuie să vă înregistraţi pe bcr.getmusic.ro.

"În 2010 au fost câteva sute de cazuri de persoane fizice investigate pentru upload şi download ilegal de muzică prin internet. Prin campania "Banking pe muzica ta" toţi se pot bucura de muzica preferată, gratis şi legal" a mai spus Igor Zganjer.

Volumul tranzacţiilor efectuate cu cardurile debit şi credit BCR la comercianţi în 2010 a crescut cu 29%. În acelaşi timp, numărul mediu al tranzacţiilor pe card a crescut cu 27%. În 2011, BCR are în plan să crească volumul tranzacţiilor la comercianţi cu 20%.


2 February 2011