City Center Residence - Blocuri noi langa Parcul Carol




Jurnalul National - 06.10.2006
 

blocuri noi langa Parcul CarolZona din jurul Parcului Carol din Capitala, aflata acum in paragina, se va schimba radical in doi-trei ani. Primul pas este constructia ansamblului rezidential City Center, format din sase blocuri.

Complexul rezidential beneficiaza de o pozitie excelenta, Strada Chesarie, in zona Piata Unirii – Parcul Carol. Chiar daca acum zona este formata din case vechi prost intretinute, lucrurile se vor schimba radical, locul fiind inclus in proiectele primariei de reabilitare a vechiului centru al Capitalei, spune arhitectul Alexandru Beldiman. Alaturi de primarie, doi investitori privati au mirosit potentialul acestui loc aflat la nici cinci minute de mers pe jos de Unirii si au decis sa construiasca aici cartiere rezidentiale.

"Locatia promite, zona se regaseste in toate planurile de viabilizare a centrului vechi din Bucuresti", spune Mindaugas Jankus, director de vanzari Europa Group, investitorul cartierului City Center.

ANSAMBLU. City Center Residence cuprinde sase blocuri cu 104 locuinte amplasate pe o suprafata desfasurata de 20.000 de metri patrati. "Ansamblul este format din sase blocuri amplasate in jurul unei curti interioare, situate deasupra unui parcaj subteran pe un nivel. Cladirile au un regim de inaltime P+4 + 2 etaje retrase", spune Alexandru Beldimanu, arhitectul proiectului. Complexul cuprinde 104 locuinte si spatii de servicii la parter – cabinete medicale, de avocatura, cafenele, saloane de infrumusetare. Aici vor exista noua studiouri (garsoniere de aproximativ 52 de mp), 21 de apartamente de doua camere, 59 de apartamente de trei camere, 14 apartamente de patru camere, un apartament de cinci camere. La etajele 5 si 6 vor fi numai apartamente de tip duplex. Langa City Rezidence va mai aparea alt cartier rezidential ce va fi dezvoltat de o firma concurenta.

Citeste articolul integral in Jurnalul National

Daniela Ivan
Jurnalul National
 

6 October 2006