Tribunalul Vrancea stă să cadă peste justiţiabili. Clădirea în care funcţionează Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani are un risc seismic ridicat. De 3 ani, de când a fost expertizată clădirea, toţi cei care-i calcă pragul o fac cu teama de a nu fi surprinşi înăuntru de cutremur.

17383-tribunalul_vrancea_16715500.jpgClădirea în care funcţionează tribunalul din Vrancea împlineşte un secol în 2012 şi a îndurat cele trei mari cutremure, din 1940, 1977 şi 1990, iar altele mai mici n-au făcut decât să o şubrezească mai rău. "Colegii, pe lângă stresul zilnic îndurat cu atribuţiile de serviciu, trebuie să lucreze într-un imobil care stă să pice", a spus liderul de sindicat, Cristian Dună.

"Ne rugăm să nu dea cutremurul în perioada cât se desfăşoară activitatea în tribunal,. pentru că sunt cel puţin 500 de oameni pe zi care se perindă prin sălile tribunalului", a declarat vicepreşedintele Tribunalului Vrancea, Costică Diţă.

Magistraţii au cerut de multe ori construirea unui nou Palat al Justiţie, dar de fiecare dată s-au împotmolit, fie în birocraţie, fie din lipsa banilor. Autorităţile locale au identificat o altă clădire însă, până la mutarea efectivă va mai trece ceva vreme.

Sursa

5 April 2011