"Venim cu furcile şi vă linşăm. V-aţi bătut joc de noi", i-au strigat păgubiţii reprezentanţilor Euro Habitat şi administratorului judiciar, reprezentat de Constantin Ion, în cadrul primei întâlniri a creditorilor, care a avut loc ieri, la sediul Euro Habitat, care este şi şantierului complexului rezidenţial.

14131-planorama_evz.jpgAdministratorul judiciar al proiectului Planorama, firma Conexpert SPRL, a anunţat că şi-a îndeplinit obligaţiile legale faţă de creditorii dezvoltatorului imobiliar Euro Habitat.

Reuniunea a căpătat însă caracter informal, întrucât nu exista un tabel preliminar al creanţelor, aşa cum prevede legea. Până acum, pe liste sunt 447 de creditori, potrivit lui Constantin Ion. "Eu am întreprins demersurile legale. Am cerut prelungirea tuturor termenelor cu 30 de zile, astfel că tabelul preliminar va fi gata pe 30 octombrie", a explicat Ion.

Argumentele lui nu i-au convins deloc pe cei prezenţi, care i-au cerut să abandoneze proiectul. "Toţi oamenii vă contestă", au strigat unii, în timp ce alţii au renunţat la politeţuri de convenienţă, spunând direct "Du-te şi lasă-ne".

Plătesc rate pentru casa pe care n-o au

În haosul general, Constantin Ion le-a spus oamenilor că prelungirea termenului "este în beneficiul lor". "Oricum, eu am depus cerere şi pentru aprobarea unui plan de reorganizare. Probabil că, din peste 400 de creditori, vor rămâne jumătate, care au dreptul să obţină ceva. Iar rezolvarea contestaţiilor făcute de ceilalţi ar putea prelungi această procedură cu 2-3 ani", a declarat reprezentantul firmei Conexpert SPRL.

El se gândeşte acum să se retragă din această poveste. "Nu merită, pot să fac infarct. Îmi sună telefonul şi la 12 noaptea", se plângea bărbatul.

Pe de altă parte, disperaţi şi deznădăjduiţi că-şi vor mai recupera banii vreodată, clienţii au ajuns la capătul puterilor. Vor ca totul să se desfăşoare cât mai repede pentru ca într-o bună zi să se poată muta în casă nouă.

"Noi plătim lunar rata la creditul ipotecar pe care l-am făcut pentru o garsonieră", ne-a spus Maria Georgescu. Ea a achitat Euro Habitat 90% din cei 40.132 euro plus TVA, preţul total al garsonierei. Într-o situaţie disperată se află şi o profesoară din Capitală, după ce a investit într-un apartament de două camere "toată agoniseala după 25 de ani de învăţământ". Oamenii aşteaptă acum un nou termen pentru prima adunare oficială a creditorilor.


Sursa

7 October 2010