În aceste vremuri tulburi, în care criza a întins nervii oamenilor la maximum, un business de nişă a început să prindă şi la români: psihologia particulară, mai ales cu serviciile de consiliere psihologică şi dezvoltare personală (coaching). Pentru acest tip de afacere sunt vânate locaţiile premium, reprezentative, din zonele centrale şi ultracentrale ale Capitalei.

26718-clinica-de-psihologie-dr-ion-duvac.jpgO astfel de locaţie excelentă este clădirea istorică impunătoare şi elegantă, renovată cu atenţie, din zona Cişmigiu, una din cele mai frumoase de pe piaţă, aleasă de către Intell Psy Group, construit în jurul Cabinetului Individual de Psihologie Dr. Ion Duvac.

„Clădirea aleasă de Dr. psiholog Ion Duvac se află în topul primelor cinci cele mai reuşite îmbinări între prestigiul adus de amplasament şi măreţia construcţiei şi dotările moderne, necesare unui business de tip nou . În primele nouă luni ale acestui an, 25% din clienţii ESOP au ales să se mute în vile de prestigiu, ceea ce confirmă trendul semnalat la începutul acestui an”, declară Alexandru Petrescu, manager al companiei imobiliare ESOP Consulting, prin intermediul căreia s-a realizat tranzacţia.

Vila are în total o suprafaţă de 820 mp, fiind dispusă pe patru niveluri: la primele trei existând opt birouri partiţionate, distinse, trei săli de conferinţe, anexe, o bucătărie şi băi, iar la mansardă un open space de 195,4 mp, deservit de o a doua bucătărie din clădire şi de o baie.

Ca finisaje, se remarcă marmura preţioasă, iar printre dotări se află o centrală termică proprie, sistem de aer condiţionat centralizat, cablare date, sistem de alarmă şi videofon.

Imobilul beneficiază de şapte locuri de parcare în curte şi încă cinci la exterior.

Dr. psiholog Ion Duvac este profesor asociat la Universitatea din Bucureşti şi la Universitatea Titu Maiorescu şi este membru fondator al Colegiului Psihologilor din România, membru în Comisia de Psihologie a Ministerului Sănătăţii şi vicepreşedinte al Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

 

Sursa

3 October 2012