Edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, are acum o nouă prioritate: consolidarea clădirilor cu risc seismic. Dacă ar fi să se ia după declaraţiile lui Oprescu privind priorităţile sale, bucureştenii nu ar avea degete la måini să le numere.

Şi în cursul anului trecut, primarul general al Capitalei vorbea despre consolidarea clădirilor cu risc seismic tot ca o prioritate. Dar atunci şi-a permis să dea vina pentru „neîmplinirile" sale pe asociaţiile de proprietari.

În luna aprilie a anului 2009, Oprescu a precizat că pe lista imobilelor înscrise la gradul I de risc seismic se află 318 imobile, dar că „nu se poate estima perioada necesară reabilitării, atåta timp cåt asociaţiile de proprietari nu colaborează cu municipalitatea, iar foarte mulţi oameni trăiesc cu impresia că, dacă ne permit să intrăm în case, să le consolidăm, rămån fără ele".

Potrivit edilului-şef al Capitalei, în perioada 2004-2009 au fost reabilitate 12 imobile. Deşi Bucureştiul are 318 imobile cu risc seismic ridicat, iar primarul Oprescu „iese la înaintare" spunånd că se „frămåntă" pentru rezolvarea acestei probleme, realitatea este alta.

Chiar el a recunoscut că, într-un an, dintre cele 318 imobile, Primăria Generală nu a fost în stare decåt să reabiliteze un singur bloc cu 55 de apartamente.

Sursa

19 July 2010