Biserica din Bugeac, jud. Constanța, a fost evaluată și scoasă la licitație, din cauză că nu și-a plătit datoriile către firma de reabilitare. Potrivit www.news.ro, un executor judecătoresc a început executarea silită împotriva Parohiei Bugeac, la cererea unei societăți de construcții.

42365-biserica-bugeac-465x390.jpgDealtfel, în acest sens există și o decizie definitive a instanței, care a constatat o datorie de peste 350.000 de lei. Drept urmare, licitația pentru vânzarea bisericii din comuna constănțeană Ostrov, care, potrivit evaluării, valorează 423.000 de lei, va avea loc pe data de 3 aprilie.

Arhiepiscopia Tomisului consideră că acest lucru este ilegal, întrucât, potrivit legii, o biserică nu poate fi vândută.

“Este o ilegalitate. În România, conform legii, este imposibil să scoți la licitație publică o biserică pentru că, atât în legea cultelor, cât și statutul Bisericii Ortodoxe Române, mai ales în Statut, se prevede foarte clar că bunurile sacre ale bisericii -  prin asta însemnând lăcașe de cult, capele - sunt imprescriptibile, insesizabile și inalienabile și nu pot face obiectul unor tranzacționării , scoateri la licitație”, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu pentru News.ro.

“Am inițiat niște discuții de mediere din partea Arhiepiscopiei între constructor și parohie. Dorim să găsim niște soluții de stingere a datoriei. Căutăm să mediem stingerea conflictului și să îi facem să înțeleagă că biserica nu poate face obiectul unei scoateri la licitație, ar fi ilegal”, a precizat preotul Eugen Tănăsescu.

Tănăsescu a precizat că biserica a fost reabilitată de fostul paroh, care, la predarea gestiunii, nu a spus nimic despre această problemă.

Biserica din Bugeac a fost construită în anul 1863, iar lucrările de reabilitare au început în 2009 și au durat până în 2017.

8 March 2019