În momentul în care își construiesc o casă, viitorii proprietari iau în calcul aproape exclusiv nevoile de moment sau așteptările pentru viitorul apropiat. Nici proprietarii, nici arhitecții, nu fac o prioritate din ideea că respectiva casă ar trebui să fie confortabilă și pentru persoanele în vârstă. Totuși, de cele mai multe ori, casele sunt construite cu scopul de a fi locuite până la bătrânețe sau chiar de generațiile viitoare. Tocmai de aceea, proiectul ar trebui să ia în calcul câteva schimbări minore și necostisitoare, în stadiul de concepere a construcției, dar vitale pentru un trai de calitate pe termen lung.

36545-proiect_casa.jpgProiectul unei case construite pentru o viață presupune o atenție sporită la detalii, experiență și onestitate din partea arhitectului precum și o gândire pe termen lung, din partea clientului. Este greu și neplăcut să îți imaginezi cum ar trebui să arate o casă pentru persoane cu deficiențe motorii, de exemplu, în momentul în care ai toată viața înainte. Dar adevărul este că momentul proiectării este cel mai bun pentru acest demers.

În momentul în care vrei să transformi o casă deja construită într-una potrivită celor de vârsta a treia, situația devine complicată și costisitoare. Vorbim despre schimbări precum lărgirea holurilor, adaptarea scărilor, schimbarea ușilor, adică lucruri care te pot costa câteva mii de euro, dar pe care le poți face bine încă de la început, evitând astfel sentimentul frustrant de risipă și lipsă de viziune”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Tudor Ionescu, arhitect arhitect Art&Architecture Design.

Măcar o intrare trebuie să fie fără scări, iar accesoriile trebuie montate la înălțimi accesibile oricui

Astfel, o casă proiectată de la bun început pentru viitorul îndepărtat presupune ca măcar o intrare să fie fără scări, făcând facil accesul persoanelor cu probleme motorii. Ușile late și holurile largi sunt necesare, în cazul în care proprietarii sunt imobilizați în scaunul cu rotile, dar sunt utile și în tot restul timpului, la mutatul mobilei, de exemplu. Prizele, întrerupătoarele și mânerele sunt alte detalii la care trebuie să fie atenți cei care își construiesc o casă pentru toată viața.

Cel mai fericit caz este acela în care casa este ridicată pe un singur nivel, dar suprafața terenului îngrădește adesea opțiunea arhitecților și proprietarilor. În acest caz, construitul pe înălțime este singura soluție, dar trebuie luat în calcul faptul că scările pot fi dificil de urcat pentru bătrâni și periculoase pentru copii, deci trebuie amenajate sisteme speciale de protecție și ajutorare. Prizele și întrerupătoarele trebuie montate la îndemână, adică la o înălțime de cel mult 1,20m în cazul întrerupătoarelor și de 45 – 60 cm, în cazul prizelor. Mânerele trebuie alese în așa fel încât să nu implice efort la manevrare. Spre exemplu, mânerele care se răsucesc pot transforma deschiderea unui compartiment într-un exmperiment dureros, pentru persoanele cu afecțiuni”, continuă arhitect Tudor Ionescu.

În SUA există chiar o fundație special înființată pentru a apăra drepturile persoanelor trecute de 50 de ani: AARP. Potrivit acesteia, dintr-un studiu făcut pe persoanele născute în perioada 1960 – 1980, reiese faptul că mai mult de jumătate dintre acestea plănuiesc să îmbătrânească acasă și nu iau în calcul transferul către o instituție specializată, la bătrânețe. Acest curent a dobândit rapid adepți, atât din rândul specialiștilor în construcții, cât și din rândul clienților, și chiar a primit o denumire: design universal - amenajarea locuințelor sau instituțiilor, în așa fel încât acestea să corespundă nevoilor persoanelor de toate vârstele.

CITEȘTE ȘI:

10 March 2015