Reprezentanţii Patronatului Societăţilor de Construcţii susţin că programul Prima Casă îi va ajuta nu numai pe cei care îşi vor cumpăra locuinţe ieftine, ci va aduce şi lucrări noi şi tranzacţii pe toate segmentele rezidenţiale, conform efectului bulgărelui de zăpadă.

Constructorii cred că Prima Casă ar putea debloca piaţa imobiliară „Programul va fi unul bun, dacă va fi pus în practică, pentru că va fi ca un trigger pentru tot sectorul imobiliar şi al construcţiilor.

Printr-un efect de tragere, din aproape în aproape, va duce la deblocarea pieţei", a declarat Liviu Simion, vicepreşedinte al Patronatului Societăţilor de Construcţii (PSC), într-o conferinţă de presă desfăşurată astăzi.

Conform teoriei acestuia, clienţii se vor înghesui să cumpere locuinţele ieftine, de până în 60.000 euro, dar banii lor vor pune în mişcare şi alte segmente ale pieţei: vânzătorii vor trece la apartamente mai mari sau case/vile, iar developerii vor investi banii primiţi pentru locuinţele vândute în finalizarea altora.

În acest mod, de pe urma programului vor beneficia mai multe persoane, nu doar primii clienţi ai băncilor, cei care vor accesa creditele ieftine, garantate de stat.

În ceea ce priveşte preţurile apartamentelor noi, reprezentanţii patronatului consideră că ele nu vor fi influenţate de acest program guvernamental, într-o primă fază.

Adriana Iftime, director general al PSC este de părere că primele rezultate ale programului Prima Casă s-ar putea vedea abia peste şase luni.

5 June 2009