Turcii de la Credit Europe au în vânzare 48 de apartamente şi 27 de vile pe site-ul special pe care prezintă oferta de bunuri executate de la clienţii care nu şi-au mai rambursat creditele.

17470-cladiri-publice-5.jpgPreţurile cerute de bancă sunt cele la care bunurile au fost evaluate iniţial, astfel că turcii încearcă acum să vândă acum un apartament cu două camere, de 45 de metri pătraţi, situat pe şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti la 79.900 de euro.

Apartamentul este la parterul unui bloc de patru etaje, construit în 1980. Un apartament similar, dar în zona Calea Griviţei, este scos la licitaţie la 47.500 de euro. Preţul coboară la circa 17.000 de euro pentru un apartament de două camere din Roman.

Niciuna dintre vilele scoase la vânzare de Credit Europe nu este amplasată în Bucureşti. Turcii vând însă o casă cu şase camere în Corbeanca, lângă Bucureşti, la 284.800 de euro, iar o casă tot de şase camere din Chiajna este scoasă la licitaţie la un preţ de 156.800 de euro.

Banca are la vânzare şi opt spaţii comerciale, cel mai ieftin fiind în Drobeta Turnu Severin: 30.000 de euro pentru aproape 34 de metri pătraţi, la parterul unui bloc. Cel mai scump spaţiu comercial este oferit în localitatea Sant, Bistriţa-Năsăud, la 214.821 de euro pentru 630 de metri pătraţi.


Sursa

8 April 2011