Creditul ipotecar, sinucidere curataCine îşi cumpără acum o garsonieră cu credit ipotecar plăteşte în 25 de ani de patru-cinci ori preţul casei. În plus, veniturile împrumutatului trebuie să fie peste 4.700 de lei pe lună. Dacă iei credit de 150.000 de lei (1,5 miliarde de lei vechi) de la bancă, trebuie să restitui 500.000, 600.000 sau chiar 700.000 RON. Da, aţi citit bine: 7 miliarde de lei vechi.

Tinerii care vor o locuinţă trebuie să se gândească foarte bine înainte să contracteze un credit ipotecar sau imobiliar în această perioadă. În primul rând, pentru o garsonieră în Craiova, care ar costa 150.000 de lei (potrivit anunţurilor din paginile de publicitate ale Gazetei de Sud), veniturile familiei trebuie să depăşească 4.700 de lei pe lună. Aceasta, în condiţiile în care pe luna septembrie, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Dolj, salariul mediu net pe judeţ a fost de 1.297 lei. În al doilea rând, la finalul creditului împrumutatul ar restitui o avere.

Suma finală care trebuie plătită băncii după o perioadă de 25 de ani va fi şi de cinci ori mai mare decât suma împrumutată  - în condiţiile în care dobânzile luate în calcul sunt de la 9,5% la 19,5% pe an, pentru creditele în lei. Am selectat ca dobânzile să fie fixe în majoritatea cazurilor, astfel încât să ştii de pe acum ce sumă trebuie să returnezi la finalul creditului.

De cinci ori valoarea casei

În analiza noastră am cuprins cinci bănci. Ratele lunare şi suma finală ce trebuie restituită le-am calculat în funcţie de softurile puse la dispoziţie pe Internet pe site-urile fiecăreia dintre băncile exemplificate. Surpriza cea mai mare este la suma ce trebuie returnată la un credit ipotecar pe 25 de ani. La una dintre bănci, amărâţii care îşi cumpără o garsonieră de 150.000 de lei trebuie să restituie nici mai mult nici mai puţin decât 747.108 lei, adică 7,47 miliarde de lei vechi. De cinci ori valoarea actuală a locuinţei. Pentru un apartament cu două camere, tot în Craiova, ar fi necesar un credit de 200.000 de lei, dar ratele stabilite de calculatoarele on-line ale băncilor sunt peste puterile financiare ale majorităţii craiovenilor.

Rate mari la Alpha Bank

La Alpha Bank, creditul ipotecar Alpha Housing, cu o dobândă variabilă de 19,5%, pentru o garsonieră în Craiova, debitorul ar trebui să achite o rată lunară de 2.493,36 lei (dar aceasta poate creşte sau scădea în timp, pentru că dobânda este variabilă). Pe 25 de ani (300 de luni), un simplu calcul matematic ne arată că proprietarii garsonierei ar trebui să restituie băncii 747.108 lei. Aceeaşi sumă împrumutată în euro printr-un credit ipotecar ar avea o rată lunară de 356,72 euro, iar în final tinerii ar plăti (calculat în lei) 393.818 lei, deci la jumătate faţă de creditul contractat în moneda naţională. La două camere, tinerii ar contracta un credit de 200.000 de lei, dar rata ar fi de 3.320 de lie, iar după 25 de ani, apartamentul lor cu două camere ar valora în conturile băncii  996.144 lei.

Raiffeisen, comisioane lunare

Raiffeisen Bank ar acorda credit ipotecar pentru o garsonieră la dobânda fixă de 14,3%. Rata ar fi de 2.065,5 lei pe lună, din care 225 ar fi comision lunar de administrare. Suma finală la încheierea creditului: 619.650 lei. Adică de 4,13 ori mai mult decât preţul actual al garsonierei. În valută, creditul ar avea o dobândă de 8,4%, iar rata ar fi de 379 de euro. În total s-ar achita băncii 418.858 lei, transformaţi din euro la cursul de acum. Aceleaşi două camere, luate pe credit de la Raiffeisen, ar avea o rată de 2.753,54 lei, din care comisionul este 300 de lei. În total, oamenii ar da 826.062 de lei pe apartament.

Piraeus cere venituri mari

Dobânda pentru creditul destinat cumpărării de locuinţe este de 16% la Piraeus Bank. Banca te obligă să dai un avans de 25%, astfel că din 150.000 de lei (preţul garsonierei), banca te mai împrumută cu 112.500. Rata lunară la această sumă este de 1.664,91 lei, iar pe 25 de ani trebuie să achiţi 499.473 lei. Numai că este musai să ai un venit mai mare de 4.756 de lei. Dacă creditul ar fi exact de 150.000 de lei, atunci rata ar ajunge la 2.219,88 lei, iar debitorul ar plăti în total către bancă 665.700 de lei. Numai că, în acest caz, venitul minim al familiei care se împrumută trebuie să fie de 6.342,51 lei.

BCR, preferabil rata fixă

Dobânda administrată la BCR pentru un împrumut "Cămin Extra" este de 16,6%. Calculatorul băncii ne spune că,  pentru o garsonieră, rata descrescătoare ar fi de 1.988 lei (suma totală de restituit - 596.400 lei), iar rata fixă ar fi de 1.638 lei (deci, în total 491.400 lei). Aceasta din urmă este de 3,27 ori mai mare decât valoarea iniţială a casei. Creditul se poate accesa numai în lei. Să luăm un apartament cu două camere, tot prin BCR: rata fixă este de 2.184 de lei, iar după terminare ai achitat către bancă 655.200 de lei.

11 November 2008