Dezvoltatorii care mai au nevoie de bani de la bancă pentru finalizarea ansamblurilor vor ieftini casele pentru a dinamiza vânzările.Aproape 3.000 de locuinţe noi finalizate intră în competiţia vânzărilor în acest an. Lor li se adaugă încă alte circa 2.000 de unităţi, care ar putea fi gata până la finele anului.

sursa:evz.roSpecialiştii spun că acest lucru pune presiune şi asupra preţurilor, care ar mai putea scădea cu câteva procente.

Mulţi dezvoltatori de proiecte de anvergură, care lucrează complexurile rezidenţiale pe faze, vor fi nevoiţi să ieftinească, pentru a primi în continuare finanţare de la bănci în vederea finalizării lucrărilor.

De obicei, băncile nu mai dau bani pentru un proiect fără vânzări. Dacă un complex rămâne nefinalizat, dezvoltatorul ajunge în conflict cu locatarii şi chiar cu investitorii strategici, care refuză să plătească numărul mare de unităţi pe care le-au contractat. În aceste condiţii, unii dezvoltatori aleg să vândă chiar şi cu un profit minim.

Preţurile sunt în scădere

Preţurile apartamentelor noi au scăzut constant de la finele anului 2008, de la un preţ mediu de 1.900 de euro/mp la 1.550 euro/mp - în decembrie 2009, arată un studiu al companiei de consultanţă imobiliară Colliers International. Analiştii estimează că tendinţa se va păstra, dat fiind că multe ansambluri vor fi repoziţionate.

Sursa

21 January 2010