728x90.jpg
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Culisele unei tranzacții imobiliare de 2 milioane de euro, în România. Comisionul agentului a depășit 50.000 de euro

Publicat: | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 3825

Pentru cei mai mulți, o tranzacție imobiliară de milioane de euro este doar un scenariu de film. Pentru alții, este o realitate. Este vorba despre agenții imobiliari profesioniști care nu doar că știu să câștige încrederea celor mai exclusiviști clienți, dar au capacitatea de a descurca cele mai încâlcite situații. Pentru că cele mai scumpe proprietăți vin adesea la pachet cu cele mai mari provocări.  Exact așa s-a petrecut în culisele uneia dintre cele mai importante tranzacții imobiliare din București, o tranzacție la care toată lumea a vrut să renunțe, mai puțin agentul imobiliar.

charlesPiața Charles de Gaulle din București este unul dintre cele mai fierbinți locuri de pe harta pieței imobiliare din București. Poziționare excelentă, proprietăți spectaculose dar și prețuri pe măsură. Terenurile din zonă sunt atât de rare încât, atunci când apar la vânzare, sunt considerate oportunități care nu pot fi ratate. Așa începe povestea de vânzare a unui teren cu vedere la parcul Herăstrău, la începutul bulevardului Primăverii.

„Este vorba despre un teren de 2112 mp, cu deschidere mare, excelent poziționat, pe care eu l-am considerat a fi cel mai bun teren din România. În 2007-2008, în plin boom imobiliar, a fost listat la un preț de șapte milioane euro. Un preț justificat, pentru perioada în care a fost scos la vânzare”, își amintește Vasile Ciorita, expertul imobiliar care s-a ocupat de această tranzacție.

Ca orice proprietate din zonele cu încărcătură istorică, și acest teren a avut nevoie de eforturi legale susținute înainte de anunțul de vânzare. Adesea este vorba despre retrocedări și părți implicate care așteaptă oferte avantajoase de la cei interesați să susțină atât demersul legislativ, cât și vânzarea în sine. 

Terenul era luat  prin retrocedare, iar proprietarul care a cumparat drepturile litigioase și a făcut actele pentru recuperarea terenului a descoperit că acesta aparținuse Asociației Sindicatelor Libere din România. Atunci s-a dus la sindicate, a negociat cu ei prețul dorit în cazul vânzării terenului. Sindicatele au cerut un milion de euro, iar el a fost de acord, deoarece știa că terenul valoreaza mult mai mult”, continuă Vasile Ciorita.

Trecerea terenului în intravilan a fost atât de dificilă încât clienții au vrut să renunțe la tranzacție

A urmat un drum la notar, pentru a stabili faptul că în cazul vânzării terenului, Asociația primește un milion de euro, iar proprietarul primește diferența. Condițiile de piață s-au deteriorat însă rapid între timp, iar investitorii au intrat în expectativă, recalculând posibilitățile în noile condiții de piață. La începutul anului 2012, valoarea terenului scăzuse puternic, iar situația juridică a acestuia părea să devină tot mai complicată.

În luna februarie 2012, terenul nu se vânduse iar termenul scadent de plată către sindicat ajungea la sfârșit. Proprietarul a venit la mine și mi-a propus să vind terenul la prețul de două milioane euro, pentru că s-a gândit că mai bine are un profit de un milion de euro decât să nu ia nimic, celălalt milion fiind datoria către sindicate. Eu am simțit oportunitatea și am publicat un anunț cu prețul de 2,3 milioane euro”, explică Vasile Ciorita.

În scurt timp, agentul imobiliar a fost contactat de un fond de investiții cu intenția clară de a cumpăra terenul. Din nou însă, întregul demers a fost îngreunat de caracteristicile legale ale proprietății.

A început o negociere dură de la 2,3 milioane la 2 milioane, explicată de faptul că terenul era zonă verde și trebuia transformat în intravilan construibil. Am mers la negocieri în weekend, în ciuda faptului că eu nu lucrez duminică. În acest caz însă, mi-am dat seama că este o urgență și trebuie să fac o excepție. Între timp au mai apărut alți doi clienți, iar fondul de investiții a fost de acord cu prețul întreg de 2,3 milioane euro și au rămas cumpărătorii finali”, explică Vasile Ciorita. 

Comisionul agentului imobiliar a fost negociat dur, iar la final a ajuns la 52.550 euro

A urmat un avans de 125.000 euro achitat la notar, cu clauza ca în șase luni, proprietarul să transforme terenul din zona verde în teren construibil. A urmat un drum lung și anevoios de aproape doi ani, în care proprietarul a depus toate eforturile de a obține aprobările necesare pentru a-și respecta obligațiile.

„Aprobările pentru trecerea terenului în zonă construibilă nu au putut fi luate la timp, iar când termenul de șase luni a expirat, fondul de investiții l-a dat în judecată pe proprietar pentru că nu și-a respectat obligația. Proprietarul a solicitat o prelungire a termenului cu șase luni, pe care fondul a acceptat-o, dar tensiunea dintre ei era atât de mare încât nici nu mai acceptau să se întâlnească”, arată Vasile Ciorita.

Relația dintre proprietar și cumpărător s-a deteriorat atât de tare încât s-a ajuns la dorința cumpărătorilor de a renunța la achiziție. Proprietarul însă nu a dorit să accepte acest lucru, fiind convis că va reuși să treacă terenul în intravilan. În scurt timp, avizele necesare au început să apară.

„Spiritele s-au liniștit și s-a trecut la negocierea impozitului pe tranzacție, pentru că terenul era cumpărat pe persoană fizică. Vânzarea s-a încheiat la 2,17 milioane euro. A fost o tranzacție de aproape un an și jumătate, cu negocieri foarte dure și spirite încinse, dar am reușit să temperez situația și să ducem totul la bun sfârșit. Am învățat că afacerile nu se fac pe orgolii, ci pe bani. Pentru a câștiga, trebuie să renunți la orgoliu. A fost o adevărată provocare concilierea cumpărătorilor cu proprietarul, dar cu foarte mult tact, cu răbdare și foarte multă înțelegere de partea ambelor părți, tranzacția s-a încheiat”, explică Vasile Ciorita.

Comisionul agentului imobiliar a fost negociat la fel de dur. Inițial, acesta a solicitat toată suma încasată peste două milioane euro. Proprietarul nu a fost de acord cu această variantă, la fel cum nu a acceptat nici jumătate din ceea ce depășește două milioane euro. S-a bătut palma la 1,5% din această sumă și un bonus de 10.000 euro. La acestea s-a adăugat și un procent de 1% de la cumpărător, ceea ce a condus la un comision final de 52.550 euro.

CITEȘTE ȘI:

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 

RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Dristor , SC: 90 mp, 3 cam.
Soseaua Nordului , SC: 113.63 mp, 3 cam.
gama300_250.jpg
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai comentate stiri

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video