Apartamentul cu grădină inclusă şi garsoniera cu perete rotativ sunt două dintre soluţiile anticriză ale dezvoltatorilor locali. Epoca în care orice fel de apartament îşi găsea un proprietar a apus. Piaţa îi obligă acum pe dezvoltatori să construiască „a la carte".

19950-11.jpgCumpărătorul este stăpânul absolut al pieţei imobiliare. Iar această realitate a momentului se reflectă şi în bătălia acerbă pe care o dau dezvoltatorii pentru a ajunge la portofelul doritorului de casă nouă. Dacă la începutul crizei soluţiile constructorilor erau, după cum ne-a spus Răzvan Muntean, directorul general al portalului imopedia.ro, „fie finanţarea oferită direct de dezvoltator, fie închirierea sau formule de tipul rent to buy", în prezent, lucrurile au ajuns mult mai departe.

Astfel, pentru a vinde apartamentele din ansamblul rezidenţial „Boreal Residence" din Constanţa, proprietarul oferă fiecărui client „posibilitatea de a utiliza o grădină exclusivă de circa 60 de metri pătraţi". Este modalitatea ingenioasă prin care speră să atragă cumpărători pentru apartamentele de două camere pe care le construieşte în nordul oraşului de la malul Mării Negre. Locuinţele, situate la parterul sau etajul unor vile de tip P+1, au un preţ care variază între 55.000 şi 65.000 de euro, cu TVA inclus.

O altă exemplificare a modului în care oferta se adaptează la noile cerinţe ale pieţei imobiliare este locuinţa „3 în 1". O singură cameră oferă trei funcţiuni de locuire, spun reprezenţii dezvoltatorului ansamblului rezidenţial Greenfield, din Capitală. „Pe baza unui perete rotativ şi a mobilierului multifuncţional am găsit soluţia rapidă de a transforma livingul în bucătărie, în dormitor sau în spaţiu de lucru", afirma Dan Ioan Popp, CEO al companiei care construieşte Greenfield. Acest tip de produs imobiliar este destinat tinerilor necăsătoriţi şi care sunt gata să plătească pentru locuinţa monocamerală un preţ de 39.990 de euro, cu TVA inclus.

Case de 500 de euro

Principalul obstacol în achiziţionarea unei case este însă preţul, după cum arată şi un sondaj recent al agenţiei imobiliare Real Time în care 94% din respondenţi declarau că decizia de cumpărare se bazează exclusiv pe preţ. O problemă a cărei rezolvare pare să fi fost găsită în India. Grupul industrial Tata, care a lansat cea mai ieftină maşină din lume, şi-a anunţat intenţia de a produce în serie o casă modulară al cărei cost nu va depăşi echivalentul a 510 euro, potrivit AFP. Locuinţa va avea o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, iar oficialii companiei indiene spun că ea se poate monta în aproximativ o săptămână. Amatorii de astfel de case mai au însă de aşteptat zece luni până ce ­actualul prototip va fi disponibil pe piaţă.

Apartamentul cu grădină

Locuinţele cu două camere dintr-un ansamblu rezidenţial constănţean vin la pachet cu o curte de 60 de metri pătraţi.


Sursa

22 July 2011