Cele mai mari două cartiere rezidenţiale propuse pentru Cluj, Tineretului şi Dealul Lomb, dar şi al treilea mall anunţat în oraş, Akademia Center, au intrat într-un impas fără şanse prea mari de reabilitare. În toate aceste proiecte autorităţile locale sunt parteneri ai investitorilor, semn că nici la Cluj asocierile public-private nu dau roade.

17428-pag-8.jpgUnul dintre cele mai ambiţioase proiecte imo­biliare ale municipalităţii din Cluj-Napoca din ultimii 20 de ani, "Cartierul Tineretului" prevedea con­struc­ţia a 6.000 de locuinţe pe un teren de 203 hectare, investiţia totală fiind estimată la peste o jumătate de miliard de euro.

În urmă cu cinci ani, compania Polus Real Estate, controlată de Arpad Paszkany, patronul echipei de fotbal CFR Cluj, a încheiat un acord cu Primăria Clujului pentru dezvoltarea acestui proiect. În schimbul terenului pus la dispoziţie de municipalitate, dezvoltatorul trebuia să realizeze 384 de locuinţe sociale, care urma să fie date gratuit Primăriei Cluj.

Investiţia nu a mai fost însă realizată, reprezentanţii Polus Real Estate invocând pră­buşirea pieţei imobiliare şi îngheţarea credi­tă­rii pentru achiziţia de locu­inţe, cu toate că anii 2006-2008 pot fi consideraţi o perioadă de boom pentru afacerile imobiliare. Cum terenul a rămas gol, iar primăria a cerut o so­luţie concretă, investitorii de la Polus Real Estate le-au propus autorităţilor din Cluj o transformare a acestui proiect dintr-unul imobiliar într-unul de energie regenerabilă.

Propunerea lui Paszkany pentru Primăria Cluj constă în realizarea unui parc fotovoltaic uriaş, cel mai mare din România, pe terenul unde trebuia ridicate apartamentele din Cartierul Tineretului, iar 30% din producţia de energie a parcului să fie folosită pentru iluminatul stradal al Clujului.

Mai mult, din economiile realizate, estimate la un milion de euro anual, primăria ar putea construi cele 384 de locuinţe sociale avute în vedere prin proiectul "Cartierul Tineretului". Conducerea Primăriei din Cluj spune că odată finalizată investiţia în parcul fotovoltaic, municipalitatea va primi energie verde timp de 49 de ani, care va alimenta şi consumul propriu al instituţiei, precum şi pe cel al spitalului Clujana, dincolo de iluminatul stradal.

Noul proiect propus Primăriei Cluj prevede instalarea unui sistem de producere a energiei verzi prin intermediul panourilor solare. Grupul de investitori americani WWS Energy Development LLC, în colaborare cu Polus Real Estate, va construi un parc fotovoltaic, iar cel puţin 3.550 MWh pe an vor fi furnizaţi municipalităţii. Parcul se va întinde pe 198 de hectare, iar restul terenului, respectiv 5 hectare, va fi păstrat pentru construirea locuinţelor sociale.

"Parcul fotovoltaic presupune o investiţie de câteva sute de milioane de euro. Dacă lucrurile vor decurge bine, investiţia ar putea fi demarată până la finele acestui an, urmând să fie finalizată în aproximativ un an şi jumătate", a spus Sorin Apostu, primarul municipiului Cluj-Napoca. Reprezentanţii companiei Polus Real Estate nu au făcut comentarii suplimentare despre valoarea exactă a investiţiei, capacitatea totală a parcului fotovoltaic sau modul în care urmează să fie atraşi banii pentru acest proiect.

Nici pe Dealul Lomb

Un al doilea mare proiect imobiliar din Cluj aflat în impas este Dealul Lomb, început de către compania Impact Developer&Contractor, controlată de omul de afaceri Dan Ioan Popp, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca. Municipalitatea a semnat în 2007 un contract de asociere cu Impact pentru realizarea unui cartier de locuinţe pe 267 de hectare din Lomb, în acest sens fiind înfiinţată firma Lomb SA.

Conform contractului, Impact trebuia să construiască un cartier pentru minimum 20.000 de locuitori (circa 6.000 de unităţi locative), investiţie evaluată la circa 650 de milioane de euro. Primăria a pus la dispoziţie terenul, iar investitorul s-a angajat să-l viabilizeze şi să ofere administraţiei locale 89 de hectare de teren cu utilităţi, plus 75 de locuinţe sociale, în termen de un an de la obţinerea autorizaţiei de construire. Potrivit primăriei, termenele nu au fost respectate, iar Impact a instalat pe teren doar o tabără pentru organizarea de şantier. Municipalitatea s-a ocupat de drumurile de acces şi de prelungirea reţelelor de apă şi canalizare până la viitorul cartier.

Anul trecut, Impact a decis să scoată primăria din acţionariatul societăţii Lomb (creată în urma contractului de asociere pentru a se ocupa de construcţia cartierului), pe motiv că municipalitatea nu a făcut dovada aportului la capitalul social cu terenul, aşa cum era prevăzut în contract.

Primăria Cluj a transmis anterior că nu a făcut acest demers deoarece societatea se afla în procedură de insolvenţă, după ce în vara anului trecut la Tribunalul Bucureşti a admis o cerere în acest sens din parte firmei Romconstruct Ploieşti, pentru o datorie de 1,3 milioane de lei.

Compania Impact a făcut recurs, termenul la Curtea de Apel Bucureşti fiind stabilit pentru luna aprilie a acestui an, iar în momentul de faţă procedura de insolvenţă este suspendată.

"Proiectul Lomb este în stand-by. Inves­tiţiile în proiecte, documentaţii, precum şi lucrările efectuate cu scopul viabilizării terenului pe o suprafaţă care depăşeşte 267 hectare şi ducerii la îndeplinire a acestui proiect sunt însă o zestre indisolubil legată de terenul din Dealul Lomb", spune omul de afaceri Dan Ioan Popp, principalul acţionar al Impact.

El afirmă că au fost realizate până în prezent lucrări de infrastructură pentru acel teren, precum şi "reţele electrice de medie tensiune care sunt în acest moment operabile şi pot fi date în exploatare în orice moment".

Cu toate acestea, la începutul anului, municipalitatea Cluj se afla în procese cu Impact pentru acest proiect, dar primarul şi-a manifestat intenţia de a renunţa la acţiunile pe rol intentate companiei Impact.

"Considerăm că nu are rost să ne judecăm cu o companie care în prezent este în insolvenţă. Aş­tep­tăm să vedem cum o să decurgă lucrurile în perioada următoare pentru a lua o decizie. Sunt încrezător în şansele de realizare a acestui proiect, chiar dacă se vor căuta noi soluţii. Exclud varianta unei reconversii a acestui proiect dintr-unul imobiliar într-unul de energie regenerabilă, la fel cum s-a întâmplat cu Car­tierul Tineretului, fiindcă Cluj-Napoca are nevoie de noi locuinţe", a declarat Sorin Apostu, primarul Clujului.

În aceste condiţii, are acest proiect şanse de realizare? "Noi am prezentat în ultimele patru luni Primăriei şi Consiliului Local variante de dezvoltare a proiectului, având o abordare realistă în contextul economic actual. Oficialii din primărie, consilierii, specialiştii asociaţi cunosc faptul că terenul prezintă unele particularităţi (pante destul de abrupte, izvoare subterane, fenomene de eroziune a solului accentuate pe porţiuni largi) şi ca o consecinţă ştiu că acest patrimoniu imobiliar important poate fi utilizat în urma continuării viabilizarii «inteligente», care presupune un mare efort de creativitate inginerească, astfel încât costurile să fie acceptabile, iar utilităţile să continue să fie dezvoltate organic şi integrat. Vestea buna este că acest efort a fost făcut de către echipa de proiect Lomb şi deci există soluţie", spune Popp.

Investitorul, care a realizat unul dintre cele mai mari proiecte cu locuinţe din Bucureşti - Greenfield Băneasa -, spune că ar fi de neconceput ca terenul din Lomb să aibă o altă destinaţie decât una imobiliară.

"Ar fi păcat ca acestui teren să i se dea întrebuinţări industriale sau chiar agricole. Oraşul trebuie să crească pentru oamenii săi, iar acest lucru nu poate fi făcut decât organic. Industria are locul ei, dar în niciun caz în oraş. Imaginaţi-vă cum ar fi ca în centrul istoric al Clujului să ridicaţi privirea şi să vedeţi instalaţii industriale, turnuri de răcire, turbine de vânt sau panouri fotovoltaice pe Dealul Lomb".

Mallul Akademia, expirat

Un alt proiect în impas este Akademia Center, investiţie anunţată de compania Nisco Invest, controlată de omul de afaceri clujean Dan Călin Nistor. Akademia Center se dorea a fi cel de-al treilea proiect de spaţii comerciale de pe piaţa clujeană, în condiţiile în care primele două proiecte - Iulius Mall şi Polus Center - au fost finalizate în 2007.

Investiţia totală în dezvoltarea proiectului Akademia Center a fost estimată la aproximativ 30 mil. euro. Proiectul prevede realizarea unei construcţii pe o suprafaţă totală de 41.000 mp, care să includă pe lângă spaţiile de retail, cele de servicii sau de birouri clasa A şi spaţii medicale amplasate la niveluri superioare.


Sursa

7 April 2011