Miliardarul american Donald Trump, care continuă să flirteze cu ideea de a candida pentru preşedinţia SUA, se laudă că i-a dat „ţeapă" liderului libian Moammer Gaddafi într-o afacere imobiliară din trecut.

17191-donald-trump_c5a4ed2051.jpgÎn emisiunea Fox News Monday, Trump a spus că este mai experimentat decât orice republican din cercul prezidenţial când vine vorba despre relaţii cu lideri şi demnitari străini. „Le vând proprietăţi imobiliare pentru sume imense de bani. Vreau să spun că m-am târguit cu toată lumea".

Trump, care a anunţat că se va decide până în iunie dacă va intra în cursa prezidenţială, a mai menţionat faptul că este în mod particular bucuros că „l-a ţepuit" pe colonelul Gaddafi într-o tranzacţie imobiliară.

„I-am închiriat o bucată de teren. Mi-a plătit pentru o noapte mai mult decât ar fi valorat închirierea terenului pe doi ani şi după aceea nu l-am lăsat să folosească lotul respectiv", s-a lăudat excentricul miliardar. „Asta ar trebui să facem noi. Nu vreau să folosesc cuvântul ţepuit, dar i-am dat ţeapă".


Sursa

22 March 2011