Dacă anunţi banca din timp că te afli în imposibilitatea de a-ţi mai achita ratele, se pot găsi soluţii astfel încât să nu te trezeşti scos în stradă. După explozia de restanţe din 2009 este de aşteptat ca o parte dintre cei care nu şi-au achitat ratele să ajungă să fie executaţi silit de bancă.

sursa:adevarul.roPersoanele care au în derulare credite ipotecare sau cu alte garanţii şi care nu îşi mai pot achita ratele, îşi pot lua câteva măsuri de precauţie pentru a fi sigure că vor evita situaţia neplăcută a executării silite.

Avocatul Valentin Burlacu îi sfătuieşte pe cei cu datorii la bănci ca, din momentul în care realizează că nu mai pot susţine efortul financiar al ratelor lunare, să ia legătura cu instituţia bancară şi să încerce obţinerea unei amânări sau reeşalonări.

Băncile sunt deschise la negociere, fie că vorbim de amânări de plată sau reeşalonări ale datoriilor, însă este foarte important ca persoanele cu credite să-şi anunţe din timp orice schimbare apărută în situaţia financiară lunară", concluzionează Valentin Burlacu. Trebuie reţinut faptul că este indicat ca fiecare cerere adresată băncii să nu fie numai verbală, ci şi în scris, pentru a putea dovedi ulterior că aţi fost de bună-credinţă.

Cei care intră în incapacitate de plată trebuie să demonstreze băncii că se află într-o situaţie financiară dificilă şi să anexeze cererii de amânare sau reeşalonare documente care să dovedească acest lucru. Prin respectivele documente se înţelege, spre exemplu, adeverinţe de şomaj, decizii de micşorare a venitului salarial.

De asemenea, trebuie evitată depăşirea unei perioade de 90 de zile de restanţe fără a anunţa banca de incapacitatea de plată a ratei. După această perioadă, adaugă Burlacu, riscul demarării procedurii de executare silită creşte.

Tot mai multe case scoase la licitaţie

Pe de altă parte, dacă sunteţi înştiinţaţi că dosarul împrumutului dumneavoastră a fost transferat unei firme specializate în recuperări de creanţe, trebuie să luaţi legătura cu reprezentanţii acesteia pentru a afla ce aveţi de făcut. Numărul datornicilor executaţi silit a crescut, în intervalul ianuarie-martie 2010, cu aproape 20% faţă de primele trei luni ale anului trecut, potrivit lui Daniel Mihalache, executor judecătoresc.

Cum cumpăr un bun licitat de bancă

Persoanele care doresc să cumpere un imobil sau un teren scos la licitaţie trebuie să achite băncii, iniţial, 10% din preţul de pornire al bunului în cauză, iar în termen de 30 de zile de la închiderea licitaţiei, să plătească instituţiei bancare diferenţa de bani.

În funcţie de situaţie, bunul respectiv se tranzacţionează fie la preţul afişat în oferta de vânzare, dacă există un singur ofertant, fie la preţul cel mai mare oferit, în cazul în care există mai mulţi licitanţi. De asemenea, trebuie reţinut că, spre deosebire de vânzările publice organizate de instituţiile publice, unde preţul de achiziţionare poate scădea la jumătate după două şedinţe de licitaţii eşuate, costul unui bun tranzacţionat de la bănci nu poate fi mai mic decât cu un sfert, indiferent de numărul de încercări de vânzare.

Cei care doresc să achiziţioneze o casă printr-un astfel de procedeu, trebuie să monitorizeze frecvent site-urile băncilor, deoarece ofertele imobiliare de aici îşi găsesc destul de repede cumpărătorii, susţin sursele bancare.

 


Sursa

23 March 2010