Vrei să-ţi cumperi un apartament, dar să-ti rămână şi bani de mobilă sau de o nouă maşină. Şi nu ai bani. Sau ai un teren şi vrei să construieşti o casă. Cum faci?

16288-case_58020900.jpgSă luăm un exemplu. Eşti singurul copil în familie şi locuieşti cu părinţii într-un apartament cu trei camere într-un oraş din provincie - Tîrgu Mures, unde preţurile apartamentelor sunt mult mai mici decât cele din Bucureşti. Vrei să ai şi tu o casă, dar nu ai posibilitatea să contractezi mai multe credite să-ţi poţi mobila locuinţa.

Prin Prima Casă poţi cumpăra apartamentul părinţilor cu 40.000 de euro. Cu aceşti bani, le cumperi un apartament cu două camere, care spre exemplu, în zona Gării, aproape de Centru, costă 28.000 de euro. Îţi rămân astfel 12.000 de euro, pe care îi poţi folosi pentru mobilat şi eventual, pentru o maşină mai mică.

Un alt exemplu: vrei să-ţi construieşti o casă în regie proprie poţi aplica aceeaşi metodă, mult mai avantajoasă decât dacă ai aplica pentru varianta de construire a unei case prin Prima Casă, unde anumite reguli trebuie respectate: firma contractată nu trebuie sa aibă datorii, iar banii se primesc doar în tranşe.

Prin cumpararea apartamentului părinţilor, ai la dispoziţie toţi banii de-odată şi poţi contracta ce firmă doreşti. Dacă ai un teren în apropiere de Bucureşti şi vrei să-ţi construieşti o casă, poţi cumpăra apartamentul părinţilor de două camere din Titan spre exemplu, unde se cer în medie 53.000 de euro. Dacă obţii 50.000 de euro, banii ajung pentru construcţia unei case în regie proprie.

Sau, aţi ajuns cu construcţia casei pe la jumătate şi nu mai aveţi bani. Prin aceeaşi metodă, obţineţi bani de la bancă pentru finalizarea casei şi ar mai rămâne şi pentru o maşină.

S-au făcut tranzacţii între rude, dar nu se ştie câte

Prin programul Prima Casă sunt permise tranzacţiile între rudele de gradul I. Deşi numărul acestor cazuri nu este semnificativ de mare, câţiva români au reuşit să cumpere locuinţele părinţilor pentru a putea face rost de bani pentru construcţia unei alte case.

„Au existat cazuri când s-au realizat tranzacţii între rude. Nu sunt interzise, însă noi nu ştim câte astfel de cazuri au fost, pentru că nu avem un criteriu de a stabili acest număr şi nici nu ni s-a cerut", au declarat pentru Money.ro, reprezentanţi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

38.000 de euro pentru construcţia unei case

Pe acest principiu, Bogdan V. a cumpărat aparamentul părinţilor şi a obţinut 38.000 de de euro, bani pe care îi va folosi la construcţia unei case.

"Nu am întâmpinat absolut nici un fel de problemă, tranzacţia s-a desfăşurat ca şi cum vânzătorii apartamentului nu ar fi fost părinţii mei. Totul a mers exact ca şi în modul convenţional, fără nici un fel de obstacole din partea băncii sau a notarului, iar procedura a fost cea standard" ne-a declarat Bogdan V, care dorea să cumpere un teren pe care să construiască o casă macar la nivelul de „la roşu".

Deocamdată, suma astfel obţinută, adică 38.000 de euro, se află în contul părinţilor, iar construcţia casei va începe în primăvară.

Ce risc există? Ei bine, părintii pot ramane cu banii, iar copilul cu apartamentul, asta în cazul în care nu există încredere de ambele părţi.

Un alt tânăr din Bucureşti a făcut demersurile pentru achiziţia locuinţei părinţilor care s-au mutat în provincie, pentru ca banii astfel obţinuţi să fie folosiţi pentru construcţia unei case în apropiere de Bucureşti, însă după cum acesta ne-a declarat, a renunţat la acest proiect din cauza celor de la bancă.

În 2009, o altă persoană a reuşit să cumpere o casă finisată doar în proporţie de 75% detinuţă de părinţi. Diverse persoane care au obţinut în acest mod bani spun că băncile prin care s-au efectuat tranzacţiile sunt: BCR, BRD, Raiffesein şi Banca Românească.


Sursa

2 February 2011