Proprietăţile executate silit sunt deosebit de atractive, chiar şi într-o perioadă în care activitatea de pe piaţa imobiliară este relativ scăzută. Preţurile captează atenţia clienţilor, însă nu oricine este interesat de o locuinţă executată silit ajunge să o şi cumpere. Despre avantajele şi dezavantajele unei astfel de proprietăţi, precum şi despre paşii sau criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un client, IMOPEDIA.ro a stat de vorbă cu Elena Puică, directorul comercial executări.com.

30789-executare.jpgCare sunt avantajele unei proprietăţi executate silit? Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a putea achiziţiona un astfel de bun?

Din punctul de vedere al cumpărătorilor, preţul este principalul avantaj al unui bun executat silit, este mult redus, sub preţul pieţei. Dacă un bun nu se vinde la prima licitaţie, la preţul evaluat – începând cu cea de-a doua licitaţie, preţul scade cu 25%, iar la a treia licitaţie, preţul poate scădea cu minim 50% din preţul evaluat, condiţia fiind să se prezinte cel puţin doi licitatori.

Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească un potenţial cumpărător este să depună o garanţie de 10% din preţul de pornire a licitaţiei. În cazul în care nu câştigă licitaţia, această garanţie îi va fi returnată. Dacă este declarat câştigător, are la dispoziţie 30 zile să depună şi diferenţa de 90% din preţ. Pe de altă parte, dacă nu o depune în această perioadă, pierde întreaga garanţie, iar licitaţia se reia.

Cum se procedează cu dosarul unui client care nu îşi mai poate achita ratele? Cum se stabileşte preţul unei proprietăţi executate silit?

În momentul în care clientul are o restanţă destul de mare, neplătită de o anumită perioadă de timp (plafonul de număr de zile restante diferă de la o bancă la alta), clientul este informat că urmează să înceapă procedura de executare silită şi este invitat la o discuţie, pentru o renegociere a contractului (băncile sunt interesate să găsească soluţii şi să nu se ajungă la executarea silită). În cazul în care clientul nu este interesat să reglementeze această situaţie, banca îi trimite somaţie şi se începe procedura de executare silită.

Înainte de a fi executat silit, proprietarul are posibilitatea să îşi vândă singur imobilul. Numărul de zile în care acesta îşi poate vinde locuinţa depinde de la o bancă la alta, însă media este de circa 45 zile. Dacă acesta reuşeşte să îl vândă la o valoare mai mare decât datoria pe care o are la bancă, el îşi opreşte diferenţa de bani. În momentul în care banca ajunge la executare silită, se stabileşte un preţ, rezultat în urma unui raport de evaluare efectuat de un specialist. Acesta este preţul de pornire al primei licitaţii, iar din această sumă urmează reducerile la următoarele două licitaţii.

Cum ne putem informa despre proprietăţile executate silit? Cum aflăm de licitaţii?

Toate bunurile executate silit sunt publicate la sediile executorilor judecătoreşti şi pe site-urile de specialitate (cum este şi site-ul nostru, executări.com). Sunt împărţite pe diferite categorii – în cazul imobilelor, se poate face o selecţie în funcţie de fiecare judeţ al ţării şi se caută după numărul de camere sau după bugetul disponibil.

Noi avem imobile în toate judeţele, de la garsoniere şi până la apartamente cu cinci-şase camere sau vile. Ca să vă dau câteva exemple, avem în Năvodari o garsonieră care se vinde la preţul de 5.000 euro + TVA, în Bucureşti garsonierele încep de la 10.000-11.000 euro + TVA, în timp ce tot în Capitală, un apartament cu trei camere, cu o suprafaţă de 62 mp, se vinde cu 30.000 euro + TVA. Cred că cele mai des întâlnite sunt apartamentele cu trei şi patru camere.

Se pot achiziţiona astfel de locuinţe şi cu credit?

Da, există bănci care acordă finanţare prin programul Prima Casă pentru locuinţele executate silit. Însă aici nu este inclusă garanţia de 10%, clientul trebuie să dispună de această sumă. Din informaţiile noastre, doar anumite bănci oferă credite prin Prima Casă pentru acest tip de proprietăţi.  

Cu ce dezavantaje se poate confrunta un client interesat de o proprietate executată silit?

Singura reglementare în vigoare este că niciun proprietar nu poate fi executat silit în timpul iernii, între luna decembrie şi luna martie. Mai există un proiect de lege, încă neaprobat, care spune că, în cazul în care există copii minori în întreţinere şi doar unul dintre adulţi lucrează, proprietarului se permite o perioadă de doi ani de zile să-şi rezolve situaţia, nu se ajunge la executare silită. Deocamdată, în cazul în care vechiul proprietar nu a fost evacuat din locuinţă, noul proprietar (în baza actului de adjudecare, care este titlul de proprietate primit în urma licitaţiei) are dreptul să meargă şi să evacueze fostul proprietar, cu sprijinul poliţiei sau al jandarmeriei.

Credinţa populară este nu oricine poate participa la licitaţii – este adevărat sau este doar un mit?

Nu este adevărat. Nu ştiu cum era situaţia în trecut, însă în momentul de faţă, băncile sunt foarte interesate să îşi vândă locuinţele executate silit, pentru că în portofoliul  lor se adună din ce în ce mai multe bunuri. Dacă în 2011, numărul de bunuri executate silit şi postate la noi pe site era de 4.000, în 2012, valoarea acestora s-a dublat, ajungând la 8.300 de bunuri executate silit. Mai mult, pentru anul acesta, noi estimăm că vor fi nu mai puţin de 16.000 executate silit.

NU RATA: Atenţie la data scadentă! O restanţă de câteva zeci de euro poate duce la executare silită


 

24 June 2013