Proprietarii de locuinţe profită de interesul mare al cumpărătorilor şi încearcă să le vândă chiar şi apartamente cu probleme legale.

foto:evz.roAdrian V., din Bucureşti, este angajat la o bancă şi, anul trecut, a decis să-şi cumpere un apartament prin programul „Prima casă".

Faptul că preţurile au scăzut şi că dobânda la programul guvernamental era mai avantajoasă decât creditul preferenţial de care avea parte ca angajat al băncii au fost principalele motive care l-au împins în aventură.

 După mai multe zile de căutări, agenţia imobiliară la care a apelat i-a găsit unele locuinţe care corespundeau cerinţelor sale. Cel mai potrivit i s-a părut un apartament de trei camere într-o zonă semicentrală, pe care cele patru pensionare coproprietare cereau 60.000 de euro.

Bucureşteanul s-a grăbit să încheie precontractul de vânzare-cumpărare pentru a nu rata oferta şi le-a dat „mătuşilor" în total 800 de euro, câte 200 de euro la fiecare.

Însă surpriză - după ce a arătat actele pe casă avocatului, a aflat că „cele patru femei mai au o soră pe care mama lor ar fi dezmoştenit-o pe motivul că ar fi nebună", spune Adrian.

Sursa

7 January 2010