Tranzacţiile pe cursul valutar au pornit astăzi de la un nivel istoric pentru moneda euro: aproape de minimul ultimilor doi ani. Informaţiile negative din întreaga lume au condus la acest lucru, iar specialiştii bancari au fost nevoiţi să îşi revizuiască perspectivele referitoare la cursul valutar. Astfel, România se poate aştepta să vadă un nivel de cinci lei/euro, indiferent dacă Grecia iese sau nu din Zona euro.

25095-leu_euro.jpgÎn Zona euro, şomajul a crescut la un nou maxim istoric. În China, industria manufacturieră a prezentat date dezamăgitoare. În Grecia, situaţia politică şi economică pare să fie fără de ieşire. România este ancorată în toate aceste realităţi mondiale, iar cursul valutar evoluează în consecinţă.

Prognoza de până acum pentru sfârşitul anului era cam unde este leul azi. Evident că, la data respectivă, nu aveam în calcul evoluţiile, mai ales din Zona euro, alegerile din Grecia, şi aşa mai departe. Dar eu cred că leul se poate îndrepta uşor către 5 unităţi pe euro", a spus Mişu Negriţoiu, directorul executiv al ING.

Chiar dacă va exista o soluţie pentru cea mai apăsătoare problemă a Europei, Grecia, îmbunătăţirile nu se vor resimţi pe curs decât pe termen scurt. Slăbiciuni se regăsesc în toate ţările din sudul Europei şi toate statele periferice. Astfel, nu au cum să se resimtă îmbunătăţiri rapide, fundamentale, pe termen scurt, iar presiunile pe euro şi monedele din zonă vor continua.

Nu se ştie dacă mai vine la rând o ţară sau alta. La noi, vulnerabilitatea este în creştere din două considerente: o dată suntem vulnerabili la expunerea grecească în România şi problema României este parte din problema Greciei, având în vedere expunerea în sectorul bancar, iar în al doilea rând, tipicul politicii noastre monetare este unul destul de mult legat de euro, având în vedere dimensiunea portofoliului de credite denominate în euro. Aceasta introduce un plus de risc şi vulnerabilitate", arată Negriţoiu.

BNR a anunţat vineri, la ultima şedinţă de tranzacţionare, o referinţă pentru dolar de 3,6231 lei, un nou record istoric, iar pentru euro cursul a coborât, la 4,4648 lei/euro.

CITEȘTE ȘI Euro, la noi niveluri record. Pericolele care ameninţă leul sunt atât interne, cât şi externe

 

4 June 2012