0-1515-47842_articol.jpgConsultantul global de real estate Cushman & Wakefield a deschis un nou birou in Dubai care va deservi toate pietele din regiune: Emiratele Arabe Unite, Statele din Golful Persic, Kuweit si Arabia Saudita, a anuntat compania.

 Michael Atwell (foto), Partener la Cushman & Wakefield, s-a relocat in Dubai pentru a coordona deschiderea noului birou precum si pentru a superviza expansiunea viitoare a acestuia. Michael a mai lucrat in Orientul Mijlociu anterior, iar de sapte ani conduce departamentul de Investitii din Varsovia.

Din echipa Cushman & Wakefield din Orientul Mijlociu mai fac parte Allon van den Bergh, Director al Departementului de Client Services, Hannah Jeffrey Director al Departamentului de Investitii si Hanry Connell Director Client Solutions.
Cushman & Wakefield lucreaza cu mai multe companii internationale precum NSN, Nokia si GlaxoSmithKleine, iar compania reprezinta la nivel global mai multe fonduri din Orientul Mijlociu. Cushman & Wakefield estimeaza o dublare a echipei in urmatoarele douasprezece luni si va face recrutari in regiune.

“Dubai este una dintre cele mai importante Capitale in privinta investitiilor si tranzactiilor si o destinatie de top pentru chiriasi de renume mondial, lideri in domeniile lor. Operatiunile noastre din Dubai consolideaza pozitia noastra de companie intr-adevar globala, iar potentialul de crestere al business-ului nostru in regiunea Orientului Mijlociu este foarte mare”, a declarat Paul Bacon, CEO al Cushman & Wakefield.

Cushman&Wakefield este cea mai mare companie cu capital privat din lume in domeniul imobiliar. Fondata in 1917, compania detine 221 de birouri in 58 de tari si are peste 15.000 de angajati. Biroul din Romania a fost deschis in ianuarie 2007 prin preluarea biroului asociat Activ Consulting, cu care se colabora de peste 11 ani, devenind astfel Cushman & Wakefield Activ Consulting.

Sursa

9 September 2008