Ministerul Transporturilor explică de ce a fost aleasă varianta concesiunii autostrăzii de pe Valea Prahovei, în locul variantei clasice-construcţie din bani de la buget.

sursa:capital.roTronsonul de autostradă Comarnic-Braşov, care va fi construit şi operat în sistem de concesiune de consorţiul franco-elen Vinci-Aktor nu a putut fi finanţat de la bugetul de stat pentru că nu există fonduri suficiente, nu poate beneficia de fonduri europene iar o eventuală finanţare a sa prin împrumuturi ale statului ar fi fost imposibilă şi, oricum, mai costisitoare, se arată într-o notă a Ministerului Transporturilor.

"Luând în considerare alocarea bugetară 2000 - 2007, toate estimările arătau că repartiţia de fonduri de la bugetul de stat pentru realizarea acestui proiect până în anul 2020 ar fi fost insuficientă sau chiar inexistentă.

În 2010 întregul buget de stat alocat construcţiei de autostrăzi este de 380 milioane euro, şi numai pentru realizarea acestui tronson, Comarnic-Braşov, ar fi fost necesară o alocare în acest an de minimum 400 milioane euro" se arată în nota ministerului.

De asemenea, "o posibilă alocare de fonduri comunitare/europene ar fi fost imposibilă, întrucat poziţionarea proiectului în cauză nu era pe niciunul dintre Coridoarele Pan-Europene"

De ce nu s-a putut cu împrumut luat de stat

Transporturile explică de ce opţiunea unui împrumut extern nu a fost posibilă şi explică şi că, dacă s-ar fi ales totuşi această variantă, costurile urmau să fie mai mari.

 

Sursa

25 January 2010