În prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr., la Atena preţurile proprietăţilor au crescut de peste opt ori, pentru ca apoi să sufere un declin timp de 50 de ani. Ca şi balonul speculativ recent, şi episodul amintit a fost rezultatul unei expansiuni nesustenabile a creditului. Martin Armstrong: Mergând înapoi către timpurile de odinioară, găsim aceleaşi baloane speculative pe active şi aceleaşi fraude bancare pe care le avem acum.

26029-156198maxim.jpgBalonul imobiliar din deceniul trecut, susţinut de o creditare nesustenabilă, la limita fraudei, este caracterizat de mulţi analişti drept cea mai mare bulă speculativă din istoria umanităţii. Fenomenul se repetă o dată la o sută de ani, în măsura în care fiecare generaţie cade pradă, la rândul ei, aceloraşi păcate ale lăcomiei şi optimismului excesiv. Comparaţiile între actuala criză şi Marea Depresiune din anii '30 abundă în pieţe şi în presa de specialitate. Nu sunt puţini nici cei care au adus în discuţie baloanele speculative de la 1720 antrenate în Anglia şi Franţa pe Compania Mărilor de Sud şi, respectiv, Mississippi River, având în vedere că proporţia datoriilor din sistemul financiar de acum nu are echivalent decât în acea perioadă.

La Atena, în prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr., într-o societate în care precumpănitoare era economia privată şi în care dezvoltarea relaţiilor economice a creat un grad de complexitate ridicat al societăţii, a putut apărea un balon speculativ de proporţii pe segmentul proprietăţilor susţinut, de asemenea, de o creditare mincinoasă.

Consultantul financiar american Martin Armstrong readuce în discuţie acest episod pentru a arăta că frauda bancară este un fenomen care reapare sistematic în piaţa creditului şi că distorsiunile create pe acest segment antrenează baloane speculative pe active. Problema de acum a industriei bancare nu ţine de o "cultură rea" şi nu poate fi atribuită doar câtorva indivizi; este sistemică. "Băncile au manipulat pieţele, ratele de dobândă şi Guvernele pentru o perioadă îndelungată de timp", scrie Armstrong. Bula imobiliară ateniană de acum 2.400 de ani este un bun exemplu pentru a înţelege de ce baloanele speculative şi consecinţele vătămătoare ale spargerii lor sunt un rezultat al creditării bancare de natură frauduloasă.

Scandalul recent al manipulării ratelor de dobândă, deşi are în centru banca britanică Barclays, ameninţă întreaga reputaţie a industriei financiare anglo-americane în măsura în care investigaţiile vor revela şi implicarea mai multor bănci din New York, spune analistul financiar Martin Armstrong într-una dintre lucrările periodice pe care le publică pe website-ul său. El însuşi închis mai bine de zece ani sub acuzaţii de fraudă, acesta spune că băncile au ajuns astăzi să opereze într-un sistem bazat pe fraudă. Adevărul este că în istorie băncile arareori s-au mulţumit să câştige bani doar din activitatea bancară propriu-zisă; fraudele au alterat întotdeauna funcţiile propriu-zise ale băncilor.

Iniţial, băncile erau locul unde îţi ţineai banii; bancherii nu îi împrumutau mai departe şi se presupunea că aceştia nu sunt îndreptăţiţi să se "joace" cu ei. În Atena antică erau creditori care împrumutau banii deponenţilor cu acordul acestora şi în schimbul unor dobânzi. Abia după Evul Mediu timpuriu băncile, iniţial apărute ca instituţii de stocare a depozitelor în monedă din metal preţios, au început să se angajeze în operaţiuni clandestine împrumutând banii deponenţilor fără înştiinţarea acestora.

Activitatea de creditare bancară a fost adesea însoţită de fraudă şi de multe ori expansiunea creditului peste volumul depozitelor existente a dat naştere unor baloane speculative pe diverse active la a căror spargere economia s-a cutremurat profund. "Mergând înapoi către timpurile de odinioară, găsim aceleaşi baloane speculative pe active şi aceleaşi fraude bancare pe care le avem acum. Istoria se repetă pe căi asemănătoare deoarece pasiunile omului nu se schimbă de la un secol la altul", scrie Armstrong.

Secretul, cuvântul de ordine în activitatea bancară ateniană

Prima criză bancară majoră cunoscută a avut loc la Atena acum 2.400 de ani şi s-a dezlănţuit după cinci decenii de speculaţii imobiliare finanţate de o creditare bancară mincinoasă. De la sfârşitul Războiului Peloponesiac în anul 404 î.Hr. şi până la discursul lui Demostene rostit în anul 353 î.Hr. pentru a preîntâmpina panica financiară, atenienii s-au antrenat în activităţi speculative care au condus la o creştere de peste opt ori a preţurilor proprietăţilor. Cutremurul care a condus la falimentul multor bănci a lăsat loc unei crize economice, în timp ce piaţa imobiliară s-a înscris pe o traiectorie de 50 de ani de scăderi de preţuri.

Bula speculativă este pusă de Armstrong pe seama secretului care înconjura activitatea bancară în societatea ateniană. Edward E. Cohen, profesor la University of Pennsylvania, spune că ceea ce am putea echivala prin bancă la Atena era de fapt o entitate care se ocupă în special cu schimbul de monede. Însăşi denumirea de "trapeza" pe care o aveau aceste bănci vine de la "masă", adică de la locul unde se realizau schimburile de monede. Deşi a spune că aceste "trapezai" erau bănci poate părea un anacronism, totuşi acestea se angajau în activităţi bancare propriu-zise, de depozitare şi creditare, deşi operaţiunile erau confidenţiale.

În lucrarea sa "Economia şi societatea ateniană. O perspectivă bancară" ("Athenian Economy and Society. A Banking Perspective"), profesorul Cohen scrie că participanţii la piaţă făceau atunci o distincţie clară între economia la vedere ("aphanera") în care intrau agricultura, meşteşugurile, comerţul maritim şi economia invizibilă ("aphanes") care desemna activitatea financiară. Deţinerile imobiliare intrau în prima categorie, dar nu se ştia care este depozitul sau creditul care stă în spatele unei achiziţii imobiliare. Aflându-se la limita celor două economii, imobiliarele au fost ţinta predilectă a speculaţiilor cu bani împrumutaţi.

Martin Armstrong subliniază faptul că speculaţiile au devenit foarte agresive de vreme ce întreaga viaţă socială şi economică se concentra în jurul Atenei şi a unor suprafeţe limitate de pământ. Construit pe încredere şi confidenţialitate, "sectorul bancar" atenian era foarte puţin transparent. În general, se asuma că banii împrumutaţi sunt nemijlocit ai bancherilor, deşi exista şi conceptul de "parakethateke" (cel mai uşor de echivalat cu "banii altor oameni") şi era acceptat că şi aceste depozite putea fi împrumutate de o "trapeza" cu acordul deponentului şi în schimbul unei dobânzi plătite acestuia.

Chiar Demostene spunea că "trapezai" se angajau în operaţii prin care obţineau venituri din banii altora, aminteşte Cohen. Profesorul american subliniază că bancherii garantau secretul depozitelor faţă de terţi creditori, faţă de colectorii de taxe şi potenţiali adversari ai deponenţilor. În jurul acestei netransparenţe se ţeseau zvonuri despre existenţa unor averi financiare mari, dar şi acuzaţiile de evitare a unor taxe erau frecvente.

Şi acum 2.400 de ani se creau bani din nimic

Cum cantităţi importante de monede se aflau în aceste "trapezai", entităţile respective asigurau efectuarea ordinelor de plată şi acordau garanţii, operaţiuni apropiate de cele ale băncilor moderne. Deşi "trapezai" nu erau creatori de monedă fiduciară, acestea injectau credit peste cantitatea de monede din metal preţios deţinute; făceau, aşadar, creaţie monetară. De fiecare dată când se acorda un credit nou pentru o achiziţie, iar suma era redepozitată la aceeaşi bancă, cantitatea de bani creştea peste cantitatea de argint, explică Edward Cohen. Şi acest lucru se întâmpla chiar şi în absenţa banilor de hârtie!

Cantitatea de bani era dată de monedele din metal preţios aflate în circulaţie cărora li se adăugau obligaţiile băncilor faţă de deponenţi. Masa monetară depindea, aşadar, de volumul şi viteza de rotaţie a creditului originat de aceste "trapezai". Creditul depindea, la rândul lui, de volatilitatea depozitelor, astfel încât absenţa banilor de hârtie este complet irelevantă. Băncile ateniene creau bani credit, iar absenţa scriptelor guvernamentale chiar a mărit importanţa alternativelor bancare faţă de schimburile fizice de monede.

Legile ateniene prevedeau plăţile integrale la achiziţie, dar acest lucru nu a împiedicat proliferarea creditului. Împrumuturi se acordau pentru consum, pentru concesiuni miniere, pentru procesarea minereurilor, pentru operaţiuni militare, pentru import de lemn sau ca formă de asistenţă pentru afaceri private. În comerţul maritim finanţarea "trapezai" avea un rol primar, iar comercianţii beneficiau de garanţii de plăţi.

Bancherii ţineau conturile şi, combinând depozitele, puteau realiza cam cât ar trebui să fie cantitatea de credit. "Diagraphe" era un termen utilizat pentru a desemna stingerea obligaţiilor de plată prin operaţiuni bancare, fără utilizarea monedelor. Acest lucru se putea realiza mai ales în contexul în care aveai mai mulţi clienţi cu relaţii comerciale între ei. Spre exemplu, "trapeza" lui Pasion concentra conturile tuturor comercianţilor maritimi, ceea ce a permis generalizarea sistemului care are la bază doar operaţiuni bancare. Absenţa hârtiei nu a împiedicat nici existenţa angajamentelor între bănci care puteau stinge obligaţii de plată prin emiterea de titluri de credit între ele. Creditele erau atât nesecurizate, cât şi având colateral - în special proprietăţi imobiliare, lemn, monede depozitate, nave, încărcături navale, spune Cohen.

Templul Zeiţei Atena, o veritabilă bancă centrală exportatoare de risc

Dimensiunea balonului imobiliar de acum 2.400 de ani şi durata acestuia au fost date de utilizarea de către "trapezai" a unui bazin foarte larg de resurse, excedând cu mult disponibilităţile lor, spune Martin Armstrong. El aminteşte că pe atunci capitalul era concentrat în jurul Templului Zeiţei Atena, entitate care a beneficiat de mari donaţii ale cetăţenilor atenieni. În secret, trezorierii Templului împrumutau banii bancherilor care, la rândul lor, finanţau achiziţiile imobiliare. Pe măsură ce creditele se rambursau, bancherii returnau banii cu dobândă dată trezorierilor Templului. Nu era un plan de sustragere de bani de la Templu, ci o schemă de pe urma căreia puteau câştiga bani deopotrivă bancherii şi trezorierii Templului.

O criză de lichiditate a survenit, însă, în momentul în care incapacitatea bancherilor de a returna banii către Templu a devenit critică. În disperare, trezorierii au dat foc aşa-numitului "Opisthodomos", locul în care erau ţinuţi banii.

Frauda a fost, în cele din urmă, expusă, iar trezorierii au fost închişi. "Trapeza" lui Aristocholos, expusă pe speculaţiile imobiliare, a dat faliment. Armstrong explică şi de ce piaţa imobiliară a fost ţinta predilectă a capitalului bancar. Pe atunci, oportunităţile de plasament erau limitate. Banii au mers către agricultură, unde deja aşteptările legate de producţie şi exporturi erau la cer. Apoi, în comerţul maritim dobânda era de 33% pentru a acoperi riscul ridicat de scufundare a unor ambarcaţiuni. Imobiliarele au devenit un joc apreciat drept conservator. Capitalul s-a aglomerat pe această zonă considerată având risc mediu.

Erau parteneriate prin care anumite proprietăţi imobiliare se asociau pentru a pune bazele unor vinării sau ateliere de olărit. Totuşi, cea mai importantă motivaţie pentru plasamentul imobiliar era continua creştere a preţului proprietăţilor. Pe atunci nu exista o centralizare într-un registru administrativ al proprietăţilor. O proprietate era recunoscută prin existenţa unei pietre de demarcare ("horos") pe care erau inscripţionate numele proprietarului şi al creditorului său. Acestea erau contestabile în termen de 60 de zile. Presiunea impusă de existenţa acestui termen precipita tranzacţiile şi a favorizat creşterile de preţuri, în opinia lui Armstrong.

Imobiliarele au absorbit tot capitalul necesar producţiei de vin, grâu şi măsline. Contagiunea a lovit banca lui Sosinomos. A rezistat crizei "trapeza" lui Pasion, cel care la moartea sa în 371 î.Hr. era considerat cel mai bogat om al Atenei. Fiii săi şi apoi Phormion au reuşit să salveze banca, iar în discursul său din 353 î.Hr. Demostene spune cât de important a fost pentru Atica faptul că Phormion a ţinut banca în viaţă. Armstrong vede în aceasta un echivalent al discursului rostit de preşedintele american George W. Bush în 2008 şi în care a solicitat Congresului 700 miliarde dolari pentru a preveni un colaps bancar. Demostene spune în discursul său că respectiva criză bancară a fost determinată de speculaţiile imobiliare ale bancherilor, în special ale "trapezei" lui Stepanos. Retragerea capitalului bancar din finanţarea achiziţiilor de proprietăţi a lăsat loc unui declin al preţurilor de 50 de ani.

 

Sursa

16 August 2012