Până pe data de 23 februarie, Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței primește observații și propuneri pentru încă o serie de modificări pentru legislația privind reabilitarea termică a blocurilor de locuit.

DEZBATERE PUBLICĂ – reglementări noi pentru reabilitarea termicăConcret, în proiectul Ordonanței de Urgențăaflat în dezbatere, Guvernul vrea să mai întindă o mână de ajutor asociaţiilor de locatari.

Ministrul Dezvoltării a anunţat schimbarea proporţiilor de finanţare astfel: 50% bugetul de stat, 30% bugetul local şi 20% contribuţia asociaţiilor de proprietari. În plus, dacă asociaţiile de proprietari nu au suficiente fonduri, autorităţile administraţiei publice locale pot acoperi parţial sau integral cheltuielile aferente lucrărilor de intervenţie.

Autorităţile susţin că prin programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, "se va realiza susţinerea creşterii economice şi contracararea efectelor negative pe care criza financiară internaţională actuală le poate avea asupra sectoarelor energetic şi al construcţiilor. Pe termen scurt şi mediu, se degrevează bugetul statului de cheltuielile cu combustibilul convenţional utilizat, se reduc cheltuielile cu întreţinerea blocurilor de locuinţe, se asigură susţinerea agenţilor economici din domeniul construcţiilor şi se creează noi locuri de muncă".

Principalele lucrări de intervenţie stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă asupra blocurilor de locuinţe sunt:

- izolarea termică a pereţilor exteriori;

- înlocuirea ferestrelor şi uşilor exterioare existente, inclusiv a tâmplăriei aferente accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie performantă energetic;

- termo - hidroizolarea terasei/termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existentei şarpantei;

- izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter.

Primăria Sectorului 1 a anunţat că din martie vor începe lucrările de reabilitare termică pentru 85 de blocuri din cartierele Aviaţiei, Băneasa, Calea Griviţei, Nicolae Titulescu, Ion Mihalache şi Bucureştii Noi, unde a fost finalizată documentaţia de audit energetic.

Important de ştiut, este că cetăţenii Sectorului 1 nu vor plăti nimic pentru aceste lucrări. Şi asta pentru că membrii Consiliului local au decis ca 66% din costurile reabilitarii termice pentru un bloc din Sectorul 1 să fie suportate din bugetul local, diferenţa urmând să fie acoperită din fonduri de la bugetul de stat.

„Un bloc reabilitat nu înseamnă numai confort termic, ci şi un aspect urbanistic plăcut. După reabilitarea termică, factura la întreţinere a locuitorilor din Sectorul 1 va scădea cu cel puţin 30%," a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

16 February 2009